• China limitează folosirea versiunii chineze a popularei aplicaţii TikTok, cunoscută sub numele de Douyin.
  • Limitarea va fi implementată pentru copiii cu vârste sub 14 ani la 40 de minute pe zi, a anunțat compania ByteDance într-o postare pe blog.

Folosirea aplicaţiei se va face în conformitate cu noile restricţii ale guvernului chinez privind accesul la jocuri video pentru copiii mai mici. Cei sub 14 ani vor putea accesa Douyin doar între orele 6.00 şi 22.00, numai 40 de minute pe zi. Regulile se vor aplica „utilizatorilor autentificaţi pe nume real”, care au sub 14 ani, iar compania i-a încurajat pe părinţi să-şi ajute copiii să finalizeze procesul de autentificare pe nume real sau să activeze modul pentru tineri când li se solicită, potrivit The Verge.

ByteDance a spus că filmuleţele disponibile utilizatorilor sub 14 ani vor include acum materiale educaţionale precum „experimente interesante de ştiinţă populară, expoziţii în muzee şi galerii, peisaje frumoase din întreaga ţară, explicaţii ale cunoştinţelor istorice etc.”.

Guvernul chinez s-a concentrat pe reducerea timpului pe care adolescenţii chinezi îl petrec online, pe care îl consideră dăunător. Luna trecută, administraţia naţională pentru presă şi publicaţii a dezvăluit noi reguli, care restricţionează jocurile online pentru adolescenţii sub 18 ani, aceştia putând să se joace numai vinerea, în weekend şi de sărbătorile legale, între orele 20.00 şi 21.00.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Autorităţile le-au impus companiilor şi platformelor de jocuri, cum ar fi Douyin, să utilizeze identificarea cu numele real pentru toţi utilizatorii săi. Procesul impune utilizatorilor să furnizeze un număr de telefon şi alte documente de identificare pentru a accesa jocurile online.