• Aplicația Truth Social a fost lansată de Ziua președinților, pe 21 februarie, dar șase săptămâni mai târziu aceasta este afectată de probleme.
  • Truth Social seamănă foarte mult cu Twitter, platforma care i-a interzis accesul preșdintelui Donald Trump, după ce o mulțime de susținători ai acestuia au atacat clădirea Capitoliului Statelor Unite.
  • A fost un dezastru”, a declarat Joshua Tucker, director al Centrului pentru Social Media și Politică de la Universitatea din New York.

În octombrie, fostul președinte american, Donald Trump, a anunțat că intenționează să lanseze o companie tehnologică revoluționară, scrie BBC News.

Am creat Truth Social…pentru a ține piept tiraniei marilor companii de tehnologie. Trăim într-o lume în care talibanii au o prezență uriașă pe Twitter, dar președintele tău american preferat a fost redus la tăcere”, a spus Donald Trump.

Aplicația a fost lansată de Ziua președinților, pe 21 februarie, dar șase săptămâni mai târziu este afectată de probleme. Aproape 1,5 milioane de persoane, aflate pe o listă de așteptare, nu o pot utiliza.

Recomandări

RUSIA EXECUTĂ PRIZONIERII
EDITORIALUL LUI CRISTOIU
ACUZAȚII LA HOLLYWOOD
BURNETT E EMISAR ÎN UK
NEGOCIERI APROAPE GATA
SUSPECTUL E ARESTAT

Truth Social seamănă foarte mult cu Twitter, platforma care i-a interzis accesul lui Trump după ce o mulțime de susținători ai acestuia au atacat clădirea Capitoliului Statelor Unite.

Twitter a considerat că Donald Trump, prin afirmațiile false potrivit cărora alegerile au fost „furate”, a incitat la violență. Astfel, în 8 ianuarie 2021, accesul lui Trump pe platformă a fost interzis pe viață.

Truth Social, mai multe probleme decât soluții

Truth Social arată că Twitter nu are aceleași funcționalități: nu este disponibil pe telefoanele Android, pe browserele web sau, aparent, pentru majoritatea persoanelor din afara Statelor Unite.

A fost un dezastru”, a declarat directorul Centrului pentru Social Media și Politică de la Universitatea din New York Joshua Tucker.

Iar un aliat republican al lui Donald Trump, care nu a dorit să fie identificat, a declarat: „Nimeni nu pare să știe ce se întâmplă”.

Pe 21 februarie, Truth Social a fost una dintre cele mai descărcate aplicații din App Store, dar mulți dintre cei care au descărcat-o nu au putut să o folosească.

S-a presupus că această problemă va fi rezolvată repede și că Trump va începe să își posteze „adevărurile” în zilele următoare, însă niciunul dintre aceste lucruri nu s-a întâmplat.

1.5 milioane de utilizatori pe lista de așteptare

James Clayton, reporter BBC News, a încercat să se înregistreze săptămâna aceasta și a fost plasat cu numărul 1.419.631 pe lista de așteptare.

În timp ce YouTube, TikTok, Instagram și Facebook se numără printre cele mai descărcate zece aplicații, potrivit Similar Web, Truth Social nu se află nici în top 100.

Un alt studiu a constatat că descărcările au scăzut cu până la 95% și mulți se simt frustrați.

M-am înscris pentru Truth Social acum câteva săptămâni și încă sunt pe lista de așteptare”, a spus un utilizator pe Twitter, marți.

„Până când voi ieși de pe lista de așteptare și voi intra cu adevărat pe Truth Social, Trump va fi din nou președinte”, a glumit altul.

Directorul executiv al Truth Social, Devin Nunes, a declarat că obiectivul său este de a fi „complet operațional” până la sfârșitul lunii martie.

Experții sunt nedumeriți de problemele aplicației Truth Social

Unii au indicat parteneriatul dintre Truth Social și Rumble, o platformă de partajare de videoclipuri care seamănă puțin cu YouTube. Populară printre conservatori și extrema dreaptă, Rumble ar fi trebuit să furnizeze o „coloană vertebrală esențială” pentru infrastructura site-ului.

Ar trebui să dureze câteva zile să se repare, nu șase săptămâni”, a declarat o sursă republicană apropiată de Trump.

Se spune că Trump este furios, întrebând de ce nu sunt mai mulți oameni care folosesc Truth Social. El are aproximativ 750.000 de urmăritori, dar nu a mai postat un „adevăr” de mai bine de o lună.

O platformă care ar trebui să țină piept greilor din Silicon Valley, abia a reușit să se ridice în picioare.