Apple acuză Open AI de folosirea unor secrete comerciale în dezvoltarea unor noi dispozitive A.I

- Apple acuză OpenAI de folosirea unor secrete comerciale și de încălcarea contractului într-un proces deschis în California.
- Foști angajați Apple ar fi preluat documente confidențiale și informații despre produse nelansate înainte de plecarea la OpenAI.
- Procesul îi vizează pe OpenAI, pe foștii ingineri Chang Liu și Tang Tan, dar și compania io Products, achiziționată anul trecut.
- OpenAI respinge acuzațiile și afirm.ă că dezvoltă tehnologii proprii, fără utilizarea secretelor comerciale ale altor companii.
- Litigiul intensifică rivalitatea din industria inteligenței artificiale și poate afecta lansarea viitoarelor dispozitive A.I și planurile OpenAI de listare la bursă.
Potrivit CNN, Apple a dat în judecată OpenAI și susține că dezvoltatorul ChatGPT a utilizat secrete comerciale ale companiei pentru dezvoltarea viitoarelor sale dispozitive cu Inteligență Artificială. Acțiunea a fost depusă la Tribunalul Districtual din California de Nord și include acuzații privind însușirea unor informații confidențiale și încălcarea obligațiilor contractuale.
Procesul apare în contextul proiectului hardware pe care OpenAI îl dezvoltă alături de fostul director de design al Apple, Jony Ive. Dispozitivul urmează să fie prezentat până la sfârșitul acestui an, însă litigiul poate influența atât calendarul lansării, cât și planurile OpenAI pentru o viitoare listare la bursă.
Apple afirmă că foștii săi angajați Chang Liu și Tang Tan au plecat la OpenAI după ce au avut acces la documente și informații confidențiale despre produse aflate încă în dezvoltare. Potrivit companiei, Liu nu a respectat procedurile interne la plecare, nu a returnat laptopul de serviciu și a descărcat numeroase fișiere care conțineau specificații tehnice și date despre proiecte nelansate. În cazul lui Tang Tan, Apple susține că acesta a folosit informații interne în procesul de recrutare și a transmis date despre furnizori înainte de plecare.
Acțiunea în instanță îi vizează pe OpenAI, pe Chang Liu și Tang Tan, dar și compania io Products, achiziționată de OpenAI anul trecut. Jony Ive nu figurează printre pârâți, iar Apple nu îl acuză de nicio faptă ilegală.
OpenAI respinge toate acuzațiile. Un purtător de cuvânt al companiei afirmă că OpenAI dezvoltă tehnologii proprii și nu folosește secrete comerciale care aparțin altor companii.
Procesul evidențiază deteriorarea relației dintre Apple și OpenAI, după parteneriatul anunțat în 2024 pentru integrarea ChatGPT în produsele Apple. În același timp, competiția pentru supremația în domeniul Inteligenței Artificiale devine tot mai intensă, iar OpenAI a atras în ultimii ani mai mulți ingineri din cadrul Apple pentru dezvoltarea propriei divizii hardware.
Conflictul scoate în evidență miza uriașă a pieței de Inteligență Artificială. Apple pregătește o nouă versiune a asistentului Siri, iar OpenAI lucrează la primele sale dispozitive dedicate erei A.I, într-o cursă care poate redefini modul în care utilizatorii interacționează cu tehnologia.