• Apple și Hyundai Motor sunt aproape să ajungă la un acord pentru o mașină electrică autonomă.
  • Cele două companii plănuiesc să pornească producția în 2024.
  • După primele zvonuri despre parteneriat, acțiunile Hyundai au crescut cu 20%.

Hyundai anunța vineri că a demarat negocierile cu Apple, în vederea realizării unei mașini electrice autonome.

„Se pare că cele două companii sunt foarte aproape să semneze parteneriatul. Anunțul a fost făcut de Reuters aseară și avem mai multe informații. Momentan planul de bătaie nu este definitivat: Apple și Hyundai ar urma să producă o mașină electrică autonomă până în 2024. O versiune beta pentru această mașină ar urma să apară chiar anul viitor. Așadar, nu mai avem mult până ne vom plimba cu mașina fără șofer. Să nu uităm că și Tesla și alte companii vor să producă mașini autonome”, a transmis Sebastian Ujică, corespondent Aleph News.

Ce aduce Apple în acest parteneriat

„Pe lângă reputația pe care nu mai trebuie să o menționez, Apple lucrează de ceva timp în spatele cortinei la o tehnologie pentru o baterie revoluționară care să fie folosită pe mașină. Mașina ar avea autonomie ridicată, ar spori siguranța și ar evita folosirea cobaltului, ceea ce ar fi un bonus pentru mediu. Un alt lucru important adus de Apple este senzorul LiDAR folosit pe iPhone 12 Pro. Acesta scanează distanța față de obiecte, lucru foarte important pentru o mașină autonomă”, a mai spus Sebastian Ujică.

Recomandări

UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE