- Apple este din nou investigată
- Federal Cartel Office, autoritatea din Germania, a anunțat că investighează Apple
- Președintele FCO a declarat că investigația este legată de sistemul de operare iOS
- De partea cealaltă, Apple spune că își dorește să aibă cu „dialog deschis” cu FCO
Apple este din nou luată la întrebări pentru felul în care a creat sistemul de operare de pe iPhone. De data aceasta, autoritatea care supraveghează practicile companiilor în Germania este cea care cere explicații.
Apple este doar ultima companie de pe listă împotriva căreia a fost deschisă o anchetă de către Bundeskartellamt, care este autoritatea responsabilă cu monitorizarea activităților companiilor care activează în Germania.
Acțiuni similare au fost deschise împotriva Facebook, Amazon și Google anul acesta. Asta pentru că în luna ianuarie a intrat în vigoare al 10-lea amendament al Actului German pentru competitivitate. Și de asta e investigată Apple: autoritatea vrea să vadă dacă felul în care a fost creat sistemul de operare de pe iPhone, iOS, nu suprimă șansele altor companii de a-și promova produsele pentru ca aplicațiile și serviciile Apple să fie avantajate.
Ce riscă Apple în acest caz
Totul este legat de iOS și de felul în care acesta funcționează. În comunicatul Bundeskartellamt este menționat faptul că au fost primite plângeri din partea altor dezvoltatori, dar și investigația inițiată de Comisia Europeană împotriva Apple.
În cel mai bun caz, Apple riscă să primească o amendă. În varianta cea mai pesimistă, va trebui să facă schimbări importante.
Sunt cunoscute și cazurile cu Facebook care a criticat noua funcție care le oferă posibilitatea utilizatorilor să refuze să ofere date confidențiale către aplicații, dar și procesul cu Epic Games care contesta cota de 30% pe care o primește Apple din cheltuielile utilizator. Cu tot acest asalt împotriva modelului de afaceri Apple, aceasta poate să fie nevoita să facă schimbări.