• Apple a publicat pozele unui fotograf român pe contul de Instagram
  • Sunt imagini din Bucovina, realizate cu un iPhone
  • Noile baterii pentru iPhone vor fi realizate la Brașov

Apple, compania cu venituri de 270 de miliarde de dolari în 2020, se apropie de România. Noile baterii pentru iPhone vor fi produse la Brașov.

Nu direct, ci prin intermediul companiei germane Varta, anunță Biz Brașov. Compania își va crește considerabil numărul de angajați pentru a putea produce baterii pentru dispozitivele Apple, în special iPhone.

Cei de la Apple au vrut să deschidă un centru de servicii la Brașov în urmă cu 14 ani, însă vicepreședintele companiei americane s-a răzgândit după ce a fost blocat în traficul de pe DN1 timp de șapte ore. Pe DN1 e tot aglomerat, dar Apple s-a întors în România.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

A făcut-o prin intermediul unei postări pe Instagram. Apple a postat pe contul său oficial pozele realizate de fotograful Cătălin Urdoi cu un iPhone. Sunt imagini cu pădurile din Bucovina realizate de fotograful din Rădăuți care au ajuns la cei 25 de milioane de urmăritori ai Apple.

„E un sentiment greu de redat în cuvinte. Ştiam de situaţia asta, au fost foarte multe clauze şi contracte pe care a trebuit să le semnez pentru a păstra confidenţialitatea. Acum trei zile fotografiile au fost publicate. A fost mai mult decât o mândrie”, a spus fotograful, la Aleph News.