• Platforma BioMap prezintă corpul uman în 3D
  • BioMap ajută studenții să înțeleagă medicina, nu să o tocească
  • Au pornit de la zero acum 5 ani, iar acum au o cifră de afaceri de 360 de mii de euro
  • Platforma BioMap a fost lansată acum mai bine de un an
  • BioMap face parte din compania Marsilian, care mai deține încă trei platforme

Te-ai gândit să studiezi medicina și ai renunțat când ți-ai dat seama câte teancuri de cărți va trebui să tocești.

Dacă ai fi știut de platforma BioMap, care îți prezintă și îți explică anatomia corpului uman în 3D, poate că ai fi fost deja medic. Cristian Gîlceavă a învățat anul trecut pentru examenul de specialitate cu ajutorul platformei, iar astăzi este medic neurolog. Acum, cu ajutorul BioMap, îi face pe pacienți să înțeleagă mai ușor problema de sănătate pe care o au.

Gîlceavă Cristian: „Aici mi-e foarte ușor să le explic. Uite, în zona asta se poate deplasa sau inflamația vine localizat. Astfel își dă seama mult mai bine care este problema din punct de vedere mecanic, din punct de vedere al mecanicii corpului, și devine mai compliant la sfaturile igieno-dietetice.”

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS

Creatorii platformei sunt frații Mihai și Dragoș Voinea, absolvenți ai Facultății de Medicină. Au lansat BioMap cu gândul atât la studenți, cât și la medici.

Sursa foto: Aleph News

Dragoș Voinea, creator BioMap: „Încercăm să legăm parteneriate cu universități. Activitatea s-a mutat în mediul online. Este mult mai ușor profesorilor să explice cum funcționează corpul uman.”

Mihai Voinea, creator BioMap: „Pe o lună, pachetul Pro, de exemplu, ajunge la 9,50 euro. Dacă-l cumperi pe un an, ajunge la 6,50 euro.”

De mai bine de jumătate de an, auzi zilnic de Covid-19, dar cum arată știi?

„Se poate vedea în detaliu. Putem să vedem ARN-ul, pentru că este un virus ARN. Putem să vedem în detaliu anvelopa virală și din ce este alcătuit acest virus care ne tot atacă.”