Cea mai vândută maşină electrică a începutului de an. A luat faţa giganţilor Tesla, BMW sau Mercedes

Tesla, Mercedes sau BMW se gândesc doar la mașini electrice de câțiva ani. Iată însă că atunci când giganții se luptă, câștig de cauză are un producător de care nu a auzit mai nimeni. Cea mai vândută mașină electrică în primele două luni ale anului este un adevărat mister.

Guang Mini se comercializează doar în China, iar în acest început de an a avut mai multe vânzări decât modelul 3 de la Tesla – 56.000. Automobilul este produs în urma unui parteneriat între compania de stat, SAIC Motor şi americanii de la General Motors.

Modelul acesta este popular datorită preţului, costă doar 4.500 de dolari, prinde 100 km/h şi are o autonomie de 170 de kilometri.

Sâmbătă, Dacia a dat drumul la comenzi pentru prima maşină electrică, modelul Spring. Preţul este unul accesibil, costă 7.770 de euro cu programul Rabla Plus. În primele patru ore au fost făcute 4.000 de comenzi.

Exit mobile version