- Sistemul SeaClear se bazează pe drone şi roboţi subacvatici.
- Oceanele găzduiesc în momentul de față peste 66 de milioane de tone de deșeuri.
Oceanele pământului vor fi mai curate din 2023 datorită robotului SeaClear. O echipă de cercetători din Cluj, alături de cercetători din alte cinci țări, au testat cu succes în apele din Dubrovnik primul aspirator care curăță mizeriile de pe fundul oceanelor. Dacă vremea este bună, într-o sigură zi, robotul poate să adune peste 200 de kilograme de gunoaie.
„Primul deșeu pe care l-am capturat, nu e o mare surpriză, e o sticlă de plastic. Pe fundul mării e plin de astfel de sticle. A fost un moment de bucurie că sistemul a mers. Ne pregătim pentru proiectul ăsta mai mult de doi ani și asta se întâmplă în mai multe locuri din Europa, nu doar aici în Cluj. Suntem opt parteneri din șase țări”, spune Tassos Natsakis, șef de lucrare al departamentului de automatică UTCN Cluj.
În laboratoarele Universității Tehnice de la Cluj, cercetătorii lucrează să coordoneze și o dronă care poate să identifice gunoaiele de la suprafața apei. „Drona ne ajută să detectăm deșeurile din aer pentru că are o idee mult mai largă. Asta putem face doar când apa e curată. În plus, ne ajută să detectăm traficul pe lângă sistemul nostru astfel încât să evităm coleziuni”, spun aceștia.
Robotul SeaClear este creat în așa fel încât să detecteze cu ajutorul senzorilor gunoaiele și alte deșeuri de pe fundul apei. Totuși, nu doar robotul ne va salva planeta de poluare. Prin acest proiect cercetătorii ne cheamă pe toți să ne implicăm și să nu mai aruncăm gunoaie în apele care ne înconjoară.
„Am testat primele componente ale sistemului robotic la Dubrovnik și cea mai importantă componentă a fost robotul submarin de observație. Concluzia este că obiectele se văd bine dacă avem lumină naturală, iar cu sonarul se văd dacă sunt mai mari. Obiectele de dimensiuni mai mici sunt mai dificil de distins. Primele rezultate cu sistemul complet vor fi probabil undeva în cursul anului viitor controlat semimanual și la sfârșitul anului 2023 controlat automat”, spune Lucian Bușoniu, coordonator al proiectului de cercetare.