- Compania BIG și NASA propun locuințe printate 3D din sol lunar
- Protecția va fi mult mai bună față de locuințele metalice sau cele gonflabile
- Roboții vor asambla imprimantele și vor printa primele habitate
Cu atâtea planuri de colonizare a Lunii, din partea NASA, SpaceX, China și chiar Emiratele Arabe Unite, te întrebi cum vor arăta viitoarele colonii lunare.
Danezii de la Bjarke Ingels Group, pe scurt, BIG, au o viziune, la propriu, extraterestră. Proiectul Olympus, propus pentru NASA, mizează pe printarea 3D a viitoarelor locuințe de pe Lună.
Un prim pas a fost făcut. Compania WASP a printat o casă dintr-un material asemănător cu regolitul, stratul pietros care acoperă suprafața lunii. Planul este să trimită pe Lună roboți care să se ocupe de asamblarea imprimantelor 3D și de printarea habitatelor, înainte să ajungă primii coloniști.
Rămâne de văzut cine va ajunge primul la linia de sosire, pentru că și britanicii de la Foster and Partners au propus Agenției Spațiale Europene un proiect de habitat lunar printat 3D.
Advertisment
Fondatorul BIG, Bjarke Ingels, îți explică viziunea sa: „Ca să explic puterea arhitecturii, o să-ți spun că traducerea cuvântului danez pentru design este a da formă. Iar asta e cu atât mai evident când călătorești în afara Pământului și trebuie să-ți imaginezi cum va fi să construiești și să trăiești pe o altă planetă.“
Recomandări
Partenerii noștri