Daimler AG, găsită vinovată de falsificarea emisiilor în SUA. Ce amendă va plăti

Scandalul Dieselgate continuă cu atâtea zero-uri ca e greu să le numeri. Dupa ce Wolksvagen a plătit 2,8 miliarde de dolari pentru falsificarea testelor de emisii, a venit rândul Daimler AG.

Departamentul de justiţie din Statele Unite a acuzat compania de încălcarea legislaţiei de mediu prin folosirea unui software care a alterat testele de emisii pentru cele 250.000 de maşini vândute în Statele Unite. Daimler AG a ajuns la un acord cu autorităţile americane, prin care va plăti trebuie să plătească 875 de milioane de dolari amendă, la care se adaugă aproape 700 de milioane de dolari costurile pentru aducerea maşinilor la standardele impuse de legislaţia americană. Un total de 1,5 miliarde de dolari care va atârna greu în bugetul companiei germane.

Andrew Wheeler, administratorul agenţiei americane de protecţia mediului, îţi explică în ce fel a măsluit Daimler emisiile, iar procurorul general, Jeffrey Rosen, dă sentinţa.

Andrew Wheeler, agenția pentru protecția mediului: Agenţia de protecţie a mediului a descoperit că maşinile aveau software ascuns. Acel software putea detecta dacă maşina era supusă testelor şi, în acel caz, toate emisiile erau corespunzătoare.

Jeffrey Rosen, procurorul general SUA: Daimler va plăti penalizări de 875 de milioane de dolari. Asta înseamnă 3.500 de dolari pentru fiecare maşină vândută în Statele Unite. Costul total pentru Daimler, ţinând cont de toate solicitările, se ridică la 1,5 miliarde de dolari.

Exit mobile version