- Elon Musk a spus că implantul Neuralink i-ar putea ajuta pe oameni să concureze cu AI în viitor.
- Neuralink a implantat primul său cip cerebral într-un pacient uman în ianuarie 2024.
- Musk spune că Neuralink le-ar putea da oamenilor abilități supraomenești.
Elon Musk spune că cipurile cerebrale de la Neuralink vor fi cea mai bună cale pentru ca oamenii să integreze și să concureze în viitor cu sistemele avansate de Inteligență Artificială, scrie Business Insider.
Neuralink este pariul lui Musk pe microcipurile futuriste implantate în creier. Compania dezvoltă microcipuri pentru a înregistra și a simula activitatea creierului, iar Musk speră ca această tehnologie, în viitorul apropiat, să vindece tulburările neurologice și să îmbunătățească simțurile naturale, precum vederea.
„Să dăm oamenilor superputeri”, a spus Musk într-un interviu recent cu informaticianul Lex Friedman.
Neuralink a implantat primul cip în creierul unui om în ianuarie 2024. Peste câteva săptămâni, compania a anunțat că pacientul a reușit să controleze un mouse doar prin puterea minții. Musk a spus că, de atunci, Neuralink a implantat cipul în creierul unui al doilea pacient.
Musk a prezentat Neuralink drept o tehnologie care, în viitor, ar putea facilita „simbioza” dintre oameni și Inteligența Artificială. În conversația sa cu Friedman, Musk a spus că cipurile Neuralink ar putea fi cea mai bună modalitate de a preveni Inteligența Artificială să-i depășească pe oameni.
„Este o idee care poate ajuta la siguranța A.I.”, a spus Musk.
Cele mai mari companii de tehnologie din lume se află într-o competiție pentru a dezvolta Inteligența Artificială Generală, o tehnologie în care A.I. poate gândi ca oamenii. Ideea a fost întâmpinată cu o mare îngrijorare. Musk însuși a criticat OpenAI – cea mai importantă companie de Inteligență Artificială din lume – pentru că este prea agresivă și nu ia siguranța în considerare în mod adecvat.
Musk a spus că dispozitivele Neuralink vor putea în cele din urmă să repare neuronii deteriorați pentru a ajuta oamenii cu probleme precum orbirea și paralizia.
„De asemenea, poate rezolva, probabil, schizofrenia dacă oamenii au convulsii de un fel”, a spus Musk în podcast. „Probabil ar putea rezolva asta. Ar putea ajuta la memorie”.
El a adăugat că scopul Neuralink nu este doar de a oferi persoanelor cu leziuni neurologice o gamă completă de comunicare, ci de a le îmbunătăți abilitățile deja naturale. Musk a sugerat că o persoană care folosește Neuralink ar putea avea în cele din urmă o vedere cu o „rezoluție mai mare decât ochiul uman”.
Musk a comparat îmbunătățirea vederii prin Neuralink cu casca purtată de personajul Geordi La Forge în Star Trek. La Forge purta o cască subțire peste ochi, care îi permitea să vadă citind câmpul electromagnetic și trimițând impulsuri către creier.
„Vrei să vezi în radar? Nicio problemă”, a spus Musk. „Poți vedea ultraviolet, infraroșu, ca vulturul, orice vrei”.
Musk a spus că rezolvarea unor probleme precum deteriorarea neuronilor este primul pas pentru ca Neuralink să ajungă într-un punct în care poate face lucruri mai complexe, cum ar fi comunicarea cu sistemele de Inteligență Artificială.