Elon Musk spune că Tesla este foarte aproape să realizeze vehicule complet autonome, care nu necesită șofer

- Elon Musk spune că Tesla e foarte aproape să dezvolte tehnologia care va permite vehiculelor să se conducă singure
- CEO-ul Tesla a vorbit despre această tehnologie ani la rând, însă abia acum pare că e pe cale să o lanseze
- Elon Musk crede că sistemul va fi gata anul acesta
Elon Musk e pe cale să schimbe definitiv industria automobilelor. CEO-ul Tesla a declarat, conform Bloomberg, că dezvoltarea tehnologiei care permite vehiculelor să se conducă singure este în stadii avansate, iar anul acesta speră că fie gata.
Musk a vorbit ani la rând despre ideea sa de a face automobilele complet autonome, iar în 2016, Tesla a taxat cu mii de dolari clienții pentru o funcție de „full self driving”. Totuși, chiar și în prezent, mașinile Tesla au nevoie, când autopilotul este activat, de un șofer atent care să preia controlul în orice moment, dar lucrurile par să se schimbe în perioada imediat următoare.
Mesajele lansate de Tesla au stârnit controverse, mai ales după ce, în 2018, reprezentanții companiei au dat vina pe un șofer care conducea un model X, în timp ce autopilotul era în funcțiune, spunând că acesta nu a fost atent la drum.
În timp ce alți dezvoltatori de automobile autonome sunt rezervați cu privire la estimările finalizării tehnologiei, Musk nu se ferește și spune că Tesla este foarte aproape să reușească: „Sunt întrezător că funcționalitatea de bază pentru nivelul 5 de autonomie va fi gata anul acesta. Nu cred că mai sunt probleme fundamentale, mai sunt probleme mici care trebuie rezolvate, iar apoi sarcina cea mare de a pune tot sistemul la un loc”.
Acțiunile Tesla continuă să crească, atingând un plafon de 1.400 de dolari la bursa din New Yok în această săptămână.
- Premierul Luca Niculescu se întâlnește astăzi cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, și cu reprezentanții mediului de afaceri
- Bild: Războiul din Ucraina a început cu tancuri, pe uscat. Apoi, câmpul de luptă s-a mutat tot mai mult în aer – dronele domină cerul. Iar acum există imagini care arată că războiul s-a mutat şi în subteran
- Lula da Silva câștigă al patrulea mandat de Președinte al Braziliei, cu 51,79% din voturi. Flávio Bolsonaro cere anularea alegerilor
- Nazare: Nu creștem taxele până când le creștem
- Moscova va găzdui Campionatele Internaționale de Haltere din 2030. Ar fi prima competiție organizată în Rusia de o federație internațională de la începutul războiului