• Miliardarul Elon Musk vrea să construiască un oraș în statul Texas, care să se numească Starbase
  • Oficialii au confirmat că au fost contactați de SpaceX pentru a încorpora satul Boca Chica într-un nou oraș
  • Elon Musk a spus în decembrie că se mută din California în Texas

Miliardarul Elon Musk a contactat oficialii dintr-un district din Texas, unde SpaceX are o stație de lansare și o unitate de producție de rachete cu privire la construirea unui nou oraș care să se numească Starbase, relatează Forbes.

Judecătorul districtului Cameron, Eddie Treviño, a declarat marți că SpaceX, i-a anunțat de interesul lui Musk de a încorpora satul Boca Chica, unde compania construiește racheta Starship, într-un nou oraș.

Treviño a spus că districtul este deschis ideii, dar că procesul trebuie să respecte toate normele legislative ale statului și a declarat că autorităție vor luat în considerare petițiile și contestațiile.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Elon Musk a declarat marți că speră să încorporeze „o zonă mult mai mare decât Boca Chica”.

Musk a postat marți pe Twitter o declarație misterioasă despre crearea unui oraș în Texas, numit Starbase. El a adăugat ulterior că acesta va fi un loc prietenos pentru câini și va fi condus de Doge, o referință la criptomoneda Dogecoin.

Musk, a cărui avere este estimată la 164 miliarde de dolari, își extinde activitatea în statul Lone Star. SpaceX are, de asemenea, un teren în McGregor, un oraș la jumătatea distanței dintre Austin și Dallas. Săptămâna aceasta, un anunț de angajare a dezvăluit că firma vrea să construiască o fabrică în Austin.

Compania Boring a început să facă angajări în zona Austin încă din noiembrie, iar orașul a indicat locația următoarei fabrici Tesla. Musk a confirmat în decembrie că se mută în Texas din California.