Estée Lauder va filma prima sa reclamă pe Staţia Spaţială Internaţională

Compania Estée Lauder se pregăteşte să filmeze prima sa reclamă în spaţiu. E doar o parte a campaniei prin care NASA încurajează firmele private, în condiţiile în care fondurile Staţiei Spaţiale au fost redirecţionate către viitoarele călătorii pe Lună sau pe Marte.

128.000 de dolari va încasa NASA pentru această filmare mai puţin obişnuită, însă agenţia a anunţat că pune la dispoziţie în fiecare an 90 de ore din programul astronauţilor şi 180 de kilograme capacitate de transport pentru scopuri comerciale.

Prima reclamă filmată în spaţiu a fost pentru laptele Tnuva. Israelienii au apelat în 1997 la serviciile Staţiei Spaţiale ruse Mir.

De atunci, brand-uri ca Pepsi, Coca Cola sau Pizza Hut au apelat la seviciile astronauţilor.

Astronautul Christina Koch vede cu ochi buni orientarea spre business a Staţiei Spaţiale Internaţionale.

„Tranziţia către acest nou model de business e un pas important care permite NASA să atingă rapid obiectivul de a duce prima femeie şi următorul bărbat pe suprafaţa lunii”, a spus Christina Koch.

Exit mobile version