Sistemul „Alertă Răpire Copil” este sprijinit, începând de miercuri, de către Facebook. România este cea de-a 24-a ţară din lume care colaborează cu platforma socială pentru găsirea copiilor răpiţi.

Începând de astăzi, Facebook sprijină Poliţia Română cu mediatizarea cazurilor în cadrul Mecanismului „Alertă Răpire Copil”, anunţă IGPR.

„Alertă Răpire Copil” este un mecanism naţional de alertă publică, care se declanşează în situaţii de răpire a unui copil ori în situaţii de un copil dispărut a cărui viaţă poate fi în pericol.

Recomandări

S-A RUPT COALIȚIA LA BUCUREȘTI
SISTEMUL „TYCHE" ÎȚI PUNE DIAGNOSTICUL
CE FACI CU CEL MIC ÎN MINIVACANȚĂ?
DRULĂ PROPUNE MĂRIREA NOTELOR LA BAC
UE VREA NOI REGLEMENTĂRI PENTRU TIKTOKLITE
TÎLVAR VREA OBUZIERE DIN COREEA DE SUD

După declanşarea alertei, oricine are vreo informaţie despre copilul răpit este rugat să anunţe imediat poliţia.

„Disponibilitatea platformei de social-media Facebook de a deveni partener al Mecanismului „Alertă Răpire Copil” oferă posibilitatea diseminării, către utilizatorii acesteia, a alertelor generate în cazul declanşării mecanismului. România, prin Poliţia Română, este cea de-a 24-a ţară din lume care colaborează cu Facebook pentru găsirea copiilor răpiţi. Mediatizarea alertelor prin intermediul Facebook necesită transmiterea acestora într-un format specific către platforma social-media”, transmite Poliţia.

Totodată, pe lângă informaţiile specifice transmise către Facebook, mesajul de activare va fi însoţit de un link URL către comunicatul de presă al Poliţiei Române, despre cazul care a dus la declanşarea mecanismului. Astfel, utilizatorii Facebook pot accesa, prin intermediul link-ului, mai multe informaţii legate de cazul mediatizat.

De la operaţionalizarea mecanismului, în anul 2011, au fost declanşate 8 alerte, toate fiind clarificate rapid.

Mecanismului „Alertă Răpire Copil” este similar sistemului „Amber Alert” din Statele Unite ale Americii.