• Google anunță eliminarea cookie-urilor, o schimbare în publicitatea online de 600 de miliarde de dolari anual.
  • Au început testele pentru cookie-urile pentru 1%, iar până la final de an vor fi scoase de tot.
  • Cu Chrome deținând 65% din traficul global, sunt temeri ce țin de consolidarea puterii Google.

O schimbare majoră pe partea de publicitate online. Google s-a decis să elimine definitiv cookie-urile, însă advertiserii nu sunt încă pregătiţi.

De ce vrea Google să facă această mișcare?

Google se pregătește să revoluționeze modul în care companiile urmăresc activitatea online a utilizatorilor, anunțând eliminarea cookie-urilor. E una dintre cele mai semnificative schimbări în istoria industriei de publicitate online, evaluată la aproximativ 600 de miliarde de dolari anual.

În prezent, un test limitat restricționează cookie-urile pentru 1% dintre utilizatorii browserului Chrome, iar planurile includ eliminarea completă a acestora pentru totată lumea până la sfârșitul anului.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Industria publicitară se cam…precipită

Această mișcare aduce îngrijorări în rândul industriei publicitare, companiilor de tehnologie publicitară și editorilor web, care se luptă să se adapteze la aceste schimbări fundamentale. Includ temeri legate de momentul alegerii, întrucât eliminarea cookie-urilor va afecta în mod semnificativ cel de-al patrulea trimestru, cel mai important pentru publicitate.

Chrome deține o cotă de 65% din traficul global de internet, există preocupări cu privire la consolidarea puterii Google și impactul asupra concurenței în industrie.

Deși Google afirmă că principalul său obiectiv este îmbunătățirea confidențialității utilizatorilor, această schimbare poate duce la o scădere a relevanței reclamelor pentru utilizatori. Modificările sunt parte a proiectului mai larg numit Privacy Sandbox, care vizează și platforma mobilă Android.

Industria se află într-un punct crucial de tranziție, căutând un echilibru între confidențialitatea utilizatorilor și eficiența publicității.

Citește și