- Mai mult de jumătate dintre companiile participante la analiză văd A.I.-ul ca pe un risc.
- Corporațiile spun că tehnologia emergentă aduce o schimbare majoră în industrie.
- 56% din companiile Fortune 500 au caracterizat A.I.-ul drept factor de risc în rapoarte.
Se tem companiile de Inteligența Artificială? Un studiu realizat de Arize AI arată că 56% din companiile participante la analiză consideră că Inteligența Artificială e un factor de risc pentru firmele lor. Companiile se confruntă cu dificultăți în a se adapta la noua realitate digitală și socială. Reprezintă această frică un pericol pentru companie?
Cum pot liderii să gestioneze teama de schimbare, într-un context de incertitudine?
„În ceea ce privește Inteligența Artificială, incertitudinea primește mai multe forme. Este o incertitudine în ceea ce privește modul în care este utilizată Inteligența Artificială, pentru optimizare, automatizare sau transformarea unor activități, dar în condiții de siguranță.
Aceasta este cea mai mare incertitudine. Există soluții, doar că nu există cunoașterea celor mai bune moduri în care poate fi folosit A.I.-ul. În cazul companiilor, incertitudinea o reprezintă transformarea pe care o va cunoaște locul de muncă sau chiar disparția acestuia”, a declarat Oana Botolan, expert HR, pentru Aleph News.
În ce măsură adaptabilitatea la A.I. și flexibilitatea organizațiilor sunt esențiale pentru supraviețuirea în fața revoluțiilor tehnologice?
„Adaptabilitatea are de-a face cu învățarea continuă. Cu tot ceea ce prespune să face și să acumulăm astfel încât să putem folosi Inteligența Artificială în toate formele ei. Trebuie să învățăm și să ne pregătim pentru un nivel de complexitate diferit și crescut al joburilor”, a adăugat aceasta.