Internet oriunde în lume, fără cabluri și costuri uriașe. Facilitățile oferite de rețeaua de sateliți Starlink, a lui Elon Musk

Te-ai gândit vreodată că ai putea avea acces la internet oriunde în lume? Asta fără cabluri și fără costuri uriașe de extindere a rețelelor. Exact asta vrea să îți ofere Starlink.

Compania lui Elon Musk a lansat deja 60 de sateliți care orbitează planeta. Datorită lor, americanii din mediul rural au acum acces la internet în orice moment. Pentru asta, plătesc o taxă inițială de 500 de dolari și un abonament de 99 de dolari pe lună.

„Sunt doar trei piese de echipament, un router, un vas și un cablu lung. Sunt doar două instrucțiuni și le poți face în orice ordine. Orientează către cer și introdu în priză“, explică Elon Musk, fondator Starlink.

Elon Musk vrea să extindă rețeaua la 42.000 de sateliți. Cu ajutorul lor, internetul ar deveni accesibil chiar și în cele mai izolate locuri din lume. Pe de altă parte, astronomii critică proiectul. Ei spun că lumina puternică pe care o emit sateliții lui Musk interferează cu telescoapele.

Exit mobile version