Luna și-a dezvăluit fața nevăzută: „Diametrul fiecărui crater este de aproape 20 de metri. Îți taie respirația”

În urmă cu exact doi ani, China a reușit să le ia fața și americanilor, și rușilor. A coordonat prima aselenizare pe fața nevăzută a lunii.

Evenimentul istoric a deschis un capitol nou în explorarea singurului satelit natural al Pământului. Totodată aduce în prim plan ambiția Chinei de a concura cu Statele Unite și Rusia. Te întrebi de ce sunt atât de rare misiunile
care vizează partea nevăzută a Lunii? Pentru că acolo Luna blochează orice semnal radio, iar comunicarea cu restul omenirii e imposibilă.

Li Chunlai, directorul Observatorului Astronomic Național al Chinei: „Locul de aterizare a sondei Chang’e 4 este în mijlocul unor cratere mici. Echivalentul unei altitudini de minus 5.935 de metri. Diametrul fiecărui crater este de aproape 20 de metri. Îți taie respirația”

Și dacă vrei să afli care sunt următoarele misiuni care vizează explorarea Lunii, să știi că anul acesta Marea Britanie se pregătește și ea de aselenizare. Compania Space-bit va trimite pe Lună robotul Asagumo, alimentat cu energie solară, cu o greutate de 1,3 kg. Picioarele acestuia se aseamănă cu cele ale unui păianjen.

Exit mobile version