Marea Britanie a inaugurat prima linie a unui tren alimentat cu hidrogen

Marea Britanie a inaugurat prima linie a unui tren alimentat cu hidrogen

Marea Britanie a inaugurat prima linie a unui tren alimentat cu hidrogen

În Marea Britanie a fost inaugurat primul tren care este alimentat cu hidrogen, scriu jurnaliștii BBC.

Prototipul, numit Hydroflex, a făcut o călătorie dus-întors în Warwickshire, pe o distanță de 40 de kilometri, atingând viteze de până la 80 de kilometri pe oră. Viteza finală pe care o atinge este considerată suficientă pentru această etapă de dezvoltare a noii tehnologii.

Următoarea fază de dezvoltare a trenului cu hidrogen implică deplasarea rezervoarelor și a acumulatorilor de hidrogen din vagonul în care sunt amplasate în prezent într-un spațiu situat sub vagon.

Se estimează că până la sfârșitul anului 2021 trenul cu hidrogen va începe să transporte călători în mod regulat.

Exit mobile version