Moment istoric: Emiratele Arabe Unite au lansat prima misiune spațială către Marte

- Emiratele Arabe Unite au lansat cu succes prima misiune spațială arabă spre Marte
- Sonda numită Al-Amal (Speranță) a fost lansată din Japonia, la ora locală 6:58
- 7 luni va dura drumul până când sonda va ajunge să orbiteze planeta Marte
Emiratele Arabe Unite au reușit să lanseze prima misiune spațială arabă spre Marte, după ce anterior două tentative de lansare au fost abandonate în ultimul moment din cauza vremii nefavorabile, anunță BBC.
Sonda numită Al-Amal (Speranță) a decolat la ora locală 6:58, urmând să străbată o distanță de 500 de milioane de kilometri, timp de 7 luni, pentru a studia vremea și clima planetei Marte.
Sonda va ajunge pe orbită în februarie 2021, la data care va coincide cu cea de-a 50-a aniversare a formării Emiratelor Arabe Unite.
Misiuea EAU este una dintre cele trei care se vor îndrepta spre Marte luna aceasta. Statele Unite și China au pregătit de asemenea lansări, iar misiunea americană Perseverance a transmis felicitări prin contul de Twitter: „Abia aștept să mă alătur în această călătorie”.
- Zelenski spune că e „imposibil” să organizeze alegeri pe timp de război. Cele 3 motive invocate de Președintele Ucrainei
- Microsoft lansează un avertisment dur cu privire Claude, modelul A.I. dezvoltat de Anthropic: „Ar putea avea un impact dezastruos asupra umanității”
- Statele Unite acuză o rețea asociată Rusiei că pregătea „asasinate și atacuri” în SUA și Europa, în special în țările care sprijină Ucraina: „Acționau la ordinul Kremlinului”
- Ursula von der Leyen vrea reguli dure pentru copii pe rețelele sociale. Fără conturi sub 13 ani
- Messi își ia adio de la Naționala Argentinei. Ultimul meci va fi pe 6 octombrie, cu Benin