• NASA simulează o situaţie de criză cu un asteroid care loveşte Pământul
  • Simularea va avea loc săptămâna aceasta
  • Scenariul se va desfăşura pe parcursul a 5 zile

NASA vrea să facă în această săptămână un exerciţiu în care un asteroid fictiv va lovi Terra. Scopul acestuia este timpul de răspuns şi posibilele soluţii într-un scenariu catastrofal în care un obiect cosmic pune în pericol viaţa omului pe Pământ.

Exerciţiul se va desfăşura pe parcursul a 5 zile, iar cronologia fictivă a evenimentelor începe atunci când astronomii descoperă asteroidul. Pentru ca simularea să fie cât mai autentică, vor fi furnzate foarte puţine date despre asteroid.

Dimeansiunea lui va fi intre 35 şi 700 de m, iar şansele de deviere s-au stabilit la 1%

Restul detalilor vor fi furnizate în timpul celor 5 zile de exerciţiu. NASA a mai făcut 7 astfel de simulări în trecut şi nici una nu s-a terminat cu succes, dar fiecare simulare ne duce mai aproape de a evita un astfel de sfârşit pentru omenire dacă va fi cazul.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT