- Samsung folosește A.I. pentru a simplifica viața și a optimiza eficiența energetică.
- Bespoke A.I. ajustează automat setările pentru eficiență și reduce risipa alimentară.
- SmartThings controlează dispozitivele de la distanță și îți poate face rețete personalizate.
- Galaxy Ring monitorizează sănătatea și oferă recomandări personalizate, de ex. Energy Score.
Samsung prezintă la IFA 2024, unul dintre cele mai importante evenimente tech, integrarea Inteligenței Artificiale în întreaga sa gamă de produse, de la electrocasnice până la dispozitive purtabile. Tehnologia A.I. simplifică sarcinile zilnice, optimizează consumul de energie și ajută la reducerea risipei alimentare.
Cu mai vine nou Samsung de data asta?
Samsung pune accentul pe A.I. în toate dispozitivele sale. La IFA 2024, compania spune că ne simplifică viața și optimizează eficiența energetică.
De exemplu, mașina de spălat și frigiderul din gama Bespoke AI, au funcții avansate de A.I. care ajustează setările automat în funcție de necesitățile tale. Mașina de spălat Bespoke folosește AI OptiWash pentru a detecta greutatea și murdăria hainelor. Ajustează consumul de apă, detergent și durata ciclului, iar funcția AI Optimal Dry optimizează uscarea hainelor.
Le poți controla de la distanță prin aplicația SmartThings, care îți face și rețete personalizate sau planuri săptămânale pentru mese. Frigiderul Bespoke AI Hybrid este proiectat pentru a economisi energie și a combate risipa alimentară. Recunoaște alimentele din interior cu ajutorul camerelor și tehnologiei AI Vision Inside și îți pregătește rețete din produsele care urmează să expire. De asemenea, poate emite alerte atunci când trebuie cumpărate anumite alimente și este echipat cu ghidare vocală pentru persoanele cu deficiențe de vedere.
Pe lângă electrocasnice, Samsung a integrat A.I. și în Galaxy Ring și smartwatch-uri, care îți monitorizează sănătatea și oferă recomandări personalizate, cum ar fi Energy Score. E bazat pe somn, ritmul cardiac și activitatea zilnică.
Compania susține că pentru ea, sănătatea clientului contează cel mai mult.