- 36% sunt conștienți că ar trebui să își consolideze securitatea datelor
- Datele tale se vând foarte ieftin pe dark web
- Fișierele medicale se vând pe dark web cu un preț între 1 și de 30 dolari
- Scanurile pașapoartelor costă între 6 și 15 dolari
Un studiu realizat de compania globală de securitate cibernetică, KASPERSKY, arată că 37% dintre cei care petrec zilnic 7 ore pe internet, se cred prea neinteresanți pentru un atac cibernetic.
Foarte rău, spune compania. În acest sens, au oferit câteva sfaturi.
Cum ne putem proteja de inamicii nevăzuți ai internetului
În primul rând, tu trebuie să știi tot timpul ce știe internetul despre tine. Dacă tu crezi că o informație poate fi folosită împotriva ta, șterge-o imediat.
Verifică postările de pe rețelele de socializare, verifică dacă îți apar locațiile pe care le vizitezi frecvent, cum ar fi casa, biroul sau restaurantul preferat. Ferește-te să postezi locații, adrese, sau date despre membrii familiei.
O informație greșită îți poate afecta cariera. Pe lângă asta, dacă postezi informații precum adresă, număr de telefon, persoane dragi, familie, nu îți mai trebuie decât un inamic nevăzut și te poate afecta destul de tare. De exemplu un jurnalist a primit nenumărate amenințări pe Twitter, doar pentru că a publicat o recenzie negativă despre albumul lui Taylor Swift.
Fanii artistei l-au amenințat că îi vor da foc la casă și i-au publicat în online numărul de telefon și adresa. De asemenea, ai grijă ce aplicații folosești și cu ce politici ești de acord, nu ai vrea să știe toată lumea care este condiția ta fizică, ce limbi străine înveți sau cum arată viața ta sexuală.