O rachetă abandonată în spațiu s-a prăbușit pe Lună

• Partea de rachetă, cu o greutate de trei tone, a fost urmărită de mai mulţi ani, dar originea sa a fost contestată.
• La început, astronomii au crezut că ar fi putut aparţine firmei SpaceX a lui Elon Musk, iar apoi au spus că este chineză – lucru pe care China îl neagă.
• Efectele impactului asupra Lunii ar fi trebuit să fie minore.

O parte abandonată a unei rachete ar fi trebuit să se prăbuşească până acum pe partea îndepărtată a Lunii, spun oamenii de ştiinţă care aşteptau impactul la ora 12:25 GMT, conform BBC.

Partea de rachetă, cu o greutate de trei tone, a fost urmărită de mai mulţi ani, dar originea sa a fost contestată.

La început, astronomii au crezut că ar fi putut aparţine firmei SpaceX a lui Elon Musk, iar apoi au spus că este chineză – lucru pe care China îl neagă.

Efectele impactului asupra Lunii ar fi trebuit să fie minore.

Etajul rachetei ar trebui să sape un mic crater şi o coloană de praf.

Oamenii de ştiinţă speră să primească o confirmare în următoarele zile sau săptămâni.

Partea de rachetă a fost observată pentru prima dată de pe Pământ în martie 2015. O cercetare spaţială finanţată de NASA în Arizona a observat-o, dar a ieşit din atenţia publică atunci când s-a dovedit că obiectul nu era un asteroid.

Partea de rachetă este ceea ce se numeşte „gunoi spaţial” – aruncat din misiuni sau sateliţi fără suficient combustibil sau energie pentru a se întoarce pe Pământ.

Unele piese sunt chiar deasupra Pământului, dar altele, precum acest propulsor, se află la mii de kilometri distanţă, pe o orbită înaltă, departe de atmosfera terestră.

Agenţia Spaţială Europeană estimează că în prezent există 36.500 de deşeuri spaţiale mai mari de 10 cm.

Niciun program spaţial sau universitate nu urmăreşte în mod oficial deşeurile spaţiale aflate la mare depărtare. Monitorizarea spaţiului este costisitoare, iar riscurile pentru oameni sunt reduse.

Aşadar, acest lucru revine unei mici mâini de astronomi voluntari care îşi petrec timpul liber făcând calcule şi estimând orbitele. Aceştia lansează e-mailuri şi alerte, cerând oricui se află în cea mai bună poziţie de pe planetă să observe un obiect din spaţiu.

La şase săptămâni după ce a fost văzut pentru prima dată propulsorul, Peter Birtwhistle, în vârstă de 63 de ani, privea cerul în căutarea asteroizilor din grădina sa din Newbury, în sudul Angliei. Telescopul său a detectat un mic punct de lumină care se deplasa pe cer. Calculele au sugerat că era o parte a unei rachete, a declarat el pentru BBC News.

El a trimis imaginile sale către astronomul şi cercetătorul de date Bill Gray, de pe coasta de est a Statelor Unite, expertul care a continuat să o identifice ca fiind un propulsor SpaceX care se îndrepta spre Lună.

Identificarea gunoiului spațial a fost imposibilă

Vestea că o piesă abandonată a uneia dintre misiunile spaţiale ale miliardarului Musk urma să lovească Luna a ţinut prima pagină a ziarelor din întreaga lume.

Dar urmărirea gunoiului spaţial este adesea o „muncă de detectiv”, explică Gray. Însemnele rachetei nu pot fi văzute – astronomii trebuie să reconstituie identitatea acesteia urmărindu-i traseul înapoi în spaţiu. Apoi, ei îi potrivesc orbita cu datele şi locaţiile lansărilor şi traiectoriilor rachetelor.

La câteva săptămâni după identificarea SpaceX, un alt observator i-a trimis lui Gray date noi, dezvăluind că identificarea sa era imposibilă.

El a rulat din nou cifrele şi a concluzionat că era a treia treaptă a unei rachete din cadrul misiunii lunare chineze Chang’e 5-T1, lansată în octombrie 2014. China a negat acest lucru, spunând că etapa superioară a reintrat în atmosfera terestră şi a ars.

Gray îşi menţine predicţia. El crede că China a încurcat localizarea a două părţi ale rachetei. „Sunt sigur în proporţie de 99,9% că este vorba de China 5-T1”, spune el.

Profesorul Hugh Lewis, de la Universitatea din Southampton, spune că valoarea ştiinţifică a urmăririi gunoiului din spaţiul cosmic este limitată. Dar el spune că este important să „urmărim ce se află acolo”, mai ales în condiţiile în care este din ce în ce mai probabil să se stabilească oameni în spaţiu.