Radiaţia pe Lună e de 200 de ori mai mare ca pe Pământ

Pentru prima dată în istorie, cercetătorii au putut măsura radiaţia la suprafaţa Lunii. Un parametru foarte important dacă ţii cont că în 2024, NASA vrea să trimită astronauţi pe Lună.

Un dispozitiv de măsurare a fost ataşat sondei chineze Chang, care a aselenizat anul trecut pe partea întunecată a Lunii.

Concluzia nu e foarte încurajatoare, radiaţia este de 200 de ori mai intensă decât pe suprafaţa Pământului şi de 2,6 ori mai puternică decât pe Staţia Spaţială Internaţională.

DR. IAN RICHARDSON, cercetător NASA: Îţi pătrund prin piele, îţi afectează ADN-ul şi cresc şansele să faci cancer sau boala de radiaţii.

În aceste condiţii izolarea viitoarelor habitate lunare este esenţială. Noile valori măsurate îi vor ajuta pe cercetători să îmbunătăţească protecţia oferită de costumele spaţiale care nu au fost gândite pentru expunere îndelungată la radiaţii. Dar studiul radiaţiilor nu e important doar prin prisma viitoarelor misiuni Lunare, după cum îţi spune Dr. Ruthan Lewis, Habitation Manager la NASA

DR. RUTHAN LEWIS, Habitation Manager NASA: Tehnica pe care o poţi folosi e să pui cât mai mult material între tine şi sursă. Când vorbim de protecţia împotriva radiaţiilor, factorul timp este foarte important. Cu cât înţelegem mai bine impactul şi durata radiaţiilor de pe Lună, cu atât putem extrapola la perioada pe care o vom petrece în spaţiu şi pe suprafaţa lui Marte.

Exit mobile version