- Roboții umanoizi fac primii pași în era automatizării și devin tot mai capabili să interacționeze.
- Atlas de la Boston Dynamics folosește acționarea hidraulică, dansează și are mișcări de parkour.
- Optimus de la Tesla merge, salută și costă 20.000$. Va fi disponibil pentru oricine din 2027.
Roboții umanoizi fac primii pași în era automatizării. În curând, colegul tău de muncă s-ar putea să fie un robot umanoid. Tehnologia evoluează rapid iar aceste creații mecanice sunt gata să facă primii pași în direcția unei noi ere a automatizării: de la abilități motorii avansate până la capacități cognitive tot mai sofisticate.
Roboții umanoizi devin tot mai capabili să interacționeze cu mediul înconjurător și cu oamenii într-un mod mai natural. Iată câțiva umanoizi care sunt deja proiectați sau care urmează să fie lansați.
Atlas, de la Boston Dynamics, folosește acționarea hidraulică de înaltă presiune pentru a-și muta articulațiile. S-ar putea să-l recunoști pentru că a fost prezentat într-o serie de videoclipuri YouTube și chiar într-o reclamă Super Bowl. Atlas făcuse multe mișcări de dans și mișcări demonstrative la cursurile de parkour. Clipurile au devenit virale, având milioane de vizualizări. Iar în viitor va fi folosit și în construcție.
Cum funcționează Optimus de la Tesla
Rbotul Optimus de la Tesla surprinde prin faptul este că prețul lui este mai mic decât o mașină, 20.000 de dolari. Elon Musk a lansat primul prototip al lui Optimus care poate merge, făcând primii pași pe o scenă. Robotul merge, salută, însă nu e capabil de sarcini complexe. Musk spune că până în 2027, când produsul va fi disponibil, Optimus va putea face multe activități.
Fourier Intelligence GR-1 are o înălțime de 1,65 de metri, cântărește 50 de kg, poate merge cu 5 km pe oră și poate transporta obiecte de 50 kg. Fourier vrea să încorporeze instrumente AI, cum ar fi ChatGPT, în modelul de interacțiune al robotului, pentru a permite o interacțiune mai naturală cu oamenii cu care GR-1 va colabora. GR-1 va fi capabil să transporte pacienții vulnerabili și vârstnici din pat în scaunul cu rotile și va putea ajuta la îngrijirea acestora. Este construit pentru a face față deficitului de forță de muncă, pe fondul îmbătrânirii populației.
Citește și