• În cadrul unui test de amploare, Rusia a reușit să se deconecteze de la internetul global.
  • În aceleași timp, Rusia a testat internetul său „suveran”.
  • Noul test s-a desfășurat între 15 iunie – 15 iulie.

Rusia s-a „deconectat cu succes” de la world wide web în timpul testării internetului său „suveran”, relatează The Moscow Times. Rusia și-a testat în perioada 15 iunie – 15 iulie propria sa versiune a internetului, RuNnet, la operațiunea confirmată de autorități participând furnizorul de telecomunicații rus, Rostelecom, cei patru mari furnizori de telefonie din Rusia și proprietarul celei mai mari rețele de fibră optică din Rusia.

Autoritățile cochetează de mult timp cu înăsprirea controlului asupra internetului pe teritoriul Rusiei, încercările anterioare de a se deconecta de la internetul global având un succes mixt.

Exercițiul din 15 iunie-15 iulie „a testat capacitățile de deconectare fizică a secțiunii rusești a internetului”, a declarat RBC, citând una dintre sursele sale anonime din industria telecomunicațiilor. O a doua sursă a declarat că „a avut ca scop să determine dacă ‘RuNet’ ar putea funcționa în cazul unor distorsiuni externe, blocaje și alte amenințări”.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Rezultatele oficiale nu au fost încă evaluate. Testele au fost recunoscute provizoriu ca fiind de succes”, a declarat o altă sursă anonimă.

Rezultatele finale ale testului ar putea fi anunțate pe 31 august

Televiziunea rusă a relatat de asemenea că este așteptat ca rezultatele finale ale testului să fie anunțate în mod oficial pe 31 august.

Furnizorul de telecomunicații de stat Rostelecom, cei patru mari furnizori de telefonie mobilă din Rusia și proprietarul celei mai mari rețele de cabluri de fibră optică din lume ar fi luat parte la testele de izolare a internetului.

RBC a raportat că testele nu par să fi provocat întreruperi pentru utilizatorii obișnuiți de internet.

Testele trebuie să fie efectuate o dată pe an, conform unei legi semnate de președintele Vladimir Putin în 2019, dar a trebuit să fie amânate anul trecut din cauza pandemiei Covid-19.

Există și îndoieli, în urma testului

Experții și-au exprimat îndoiala în ceea ce privește capacitatea Rusiei de a implementa tehnologia pentru a se izola de restul internetului.

Pe lângă închiderea cu un sistem alternativ de nume de domeniu (DNS), legea „internetului suveran” din Rusia cere, de asemenea, mai multă filtrare, solicitând furnizorilor de internet să cumpere și să instaleze instrumente de inspecție profundă a pachetelor (DPI).

Kremlinul a confirmat testele de autoizolare a internetului mai târziu joi, afirmând că infrastructura Rusiei ar trebui să fie pregătită pentru sancțiuni străine și infractori cibernetici.