• Expediția 64 către Stația Spațială Internațională pleacă de la Baikonur
  • La bordul navetei Soyuz MS-17 sunt doi cosmonauți ruși și o femeie-astronaut din SUA
  • După naveta Soyuz MS-17 va merge și prima navetă full-size a SpaceX, Crew-1

Urmărim acum începutul unei călătorii către Stația Spațială Internațională.
Imaginile sunt de la cosmodromul Baikonur din Kazahstan.

De aici începe Expediția 64 către stația orbitală. La bordul navetei rusești Soyuz MS-17 sunt doi ruși și o americancă, care vor rămâne pe orbită până în aprilie anul viitor.

Dacă totul merge bine, drumul către Stația Spația Internațională este programat să dureze circa trei ore. Cam cât faci de la București la Vama Veche sau la Craiova.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS

Cei trei astronauți care decolează acum nu sunt singurii din Expediția 64.
Vor mai veni încă patru, dar într-un mod complet nou – cu o capsulă SpaceX. Va fi prima misiune spațială completă, cu echipaj uman, a companiei lui Elon Musk.

SpaceX a dus doi astronauți pe Stația Spațială în mai. Dar acela a fost doar un test pentru lansarea ce va avea loc la începutul lunii noiembrie. Cu ajutorul SpaceX, Statele Unite au reușit să trimită pe orbită astronauți americani la bordul unei rachete americane lansate de pe pământ american pentru prima oară după 2011.

Atunci a fost anulat programul Navetei Spațiale. Timp de 9 ani, NASA a fost la mila rivalilor Roscosmos ca să trimită oameni în spațiu.