• Un studiu arată că unul din trei români este interesat de implantarea cipurilor în creier
  • Tinerii de 18-34 ani, cei mai interesați de augmentarea umană
  • Elon Musk spune că viitorul „sună ca un episo din Black Mirror

Nu știm exact câți români își vor face vaccinul anti-covid, dar știm câți și-ar implanta un cip în creier! Ca să învețe mai ușor!

Un studiu Kaspersky realizat inclusiv în România ne spune că unul din trei români e interesat de procedura augmentării umane. Mai simplu spus – a implantării unui cip care să influențeze memoria și inteligența.

Mai mult, unul din cinci ar opta chiar pentru o astfel de procedură. Cel mai mare interes vine din rândul tinerilor de 18-34 de ani și scade odată cu vârsta. De asemenea, ideea cipului de inteligență e mai populară printre bărbați decât printre femei.

Recomandări

BOOTS ON THE GROUND
JURNALISM (IN)DEPENDENT
FĂRĂ ABONAMENT LA APPLE
CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES

„Eu cred că în viitor neurotehnologiile – să le numim aşa – vor fi tot mai influente, astfel încât cred ca nu trebuie să ne temem de ele, doar că trebuie să avem grijă. Există aceasta tendinţă a unor oameni să se teamă de aceste abordări, să încerce să le blocheze – ceea ce este o mare greşeală, fiindcă evoluţia tehnologiei nu poate să fie blocată. Nu ştiu dacă s-a ajuns la nivelul acesta, de a dezvolta tehnologii pentru dezvoltarea inteligenţei, dar dacă vor fi astfel de tehnologii, se pot discuta condiţiile etice. Scurt spus, eu cred că asta este direcţia, dar trebuie să asumăm acest lucru într-o manieră transparentă şi critică, iar aceste dezvoltări de componente de neurotehnologie nu trebuie să ne sperie”, a declarat Daniel David, psiholog şi rector al Universităţii Babeș-Bolyai, pentru Aleph News.

Sigur că sună ca un episod din Black Mirror. Tot ce este codat în memorie ar putea fi depozitat undeva… Apoi am putea vorbi despre descărcarea acestei memorii într-un alt trup ori într-un trup robotic. Viitorul va fi ciudat…„, a spus şi Elon Musk, în legătură cu acest subiect.

14.500 de adulți din 16 țări din Europa și Africa de Nord au participat la sondaj. 63% dintre aceștia au răspuns că ar lua în considerare îmbunătățirea abilităților corpului și creierului cu ajutorul tehnologiei.