Surpriză pentru gameri. Uite când va fi lansat remake-ul „Prince of Persia: The Forgotten Sands“

Credeai că franciza „Prince of Persia” e moartă şi îngropată? Surpriza a venit la evenimentul anual Ubisoft Forward, unde a fost anunţat un remake pentru „The Forgotten Sands”.

Jocul lansat acum 10 ani, refăcut şi îmbunătăţit, va fi lansat pe 21 ianuarie anul viitor. Va fi disponibil pentru PlayStation 4, PlayStation 5, Xbox One, Xbox Series X şi PC, iar vocea Prinţului va fi dată de Yuri Lowenthal, pe care poate l-ai auzit în jocurile „Spider-Man”, de la Marvel.

Remake-ul va fi una dintre principalele surse de venituri pentru Ubisoft, iar compania îți promite că pregăteşte şi alte surprize din această franciză.

Cătălin, gamer cu vechime, îşi aduce aminte că „The Forgotten Sands” a fost preferatul său din toată seria „Prince of Persia”. Uite ce mărturisește: „Am descoperit Prince of Persia prin 1993, cred, când apăruse deja al doilea joc, dar eu le-am luat de la capăt şi le-am jucat pe toate. Nici nu mai ştiu câte nopţi am pierdut jucând jocul ăsta. Le-am jucat pe toate, de la un capăt la celălalt, însă cel mai complet şi cel mai complex şi preferatul meu, totodată, a rămas The Forgotten Sands. Iar dacă Ubisoft vrea să lanseze remake-ul după The Forgotten Sands, abia aştept să pun mâna pe el“.

Exit mobile version