- Dubai speră să creeze o rețea de taxiuri zburătoare până în 2026.
- Rețeaua, construită de Skyports, ar urma să ducă pasagerii la destinațiile principale ale orașului prin intermediul unor vehicule zburătoare electrice compacte.
- Alte servicii de taxi zburător vor, de asemenea, să se lanseze în marile orașe din întreaga lume.
Dubai vrea să conducă viitorul taxiurilor zburătoare. Orașul vrea să finalizez o rețea de taxiuri zburătoare complet operațională până în 2026, scrie Insider.
Directorul general al Skyports, care construiește infrastructura de aterizare pentru aceste taxiuri aeriene, a declarat miercuri că el crede că orașul va fi primul din lume care va integra o „rețea complet dezvoltată” de taxiuri zburătoare în rețeaua sa de transport public.
Patru locuri de aterizare vor fi construite de Skyports în apropierea Aeroportului Internațional Dubai, Palm Jumeirah, Dubai Downtown și Dubai Marina.
„Aceste locații inițiale vor conecta patru dintre cele mai populare – și populate – zone din Dubai, oferind conectivitate de mare viteză și fără emisii”, spune Skyports.
Se estimează că industria mașinilor zburătoare va valora 150 de miliarde de dolari până în 2035, iar startup-urile încearcă să convingă companiile și guvernele că această tehnologie va reduce traficul și poluarea din marile orașe. Vehiculele aeriene compacte folosesc energie electrică, iar propulsoarele lor sunt construite pentru a fi mai silențioase decât elicopterele obișnuite.
Citește și: