- Asteroidul a fost observat pentru prima dată în 1992.
- Dimensiunea lui se estimează a fi între 180 și 410 m.
- Asteroidul ar putea fi mai mare și decât Empire State Building din New York
NASA urmărește un asteroid gigant, care ar fi mai mare decât Turnul Eiffel din Paris, transmite Daily Star.
Potrivit NASA, este vorba despre un asteroid denumit 65717 și care a fost observat pentru prima dată în 1992. Asteroidul va trece pe lângă Pământ pe 17 ianuarie, cu o viteză de 3,59 de kilometri pe secunda sau 8,030 mile pe oră.
Dimensiunea asteroidului se estimează a fi între 180 și 410 m, ceea ce ar însemna că depășește dimensiunile Turnului Eiffel din Paris.
Asteroidul 65717 poate fi, de asemenea, mai mare decât Empire State Building din New York, unul dintre simbolurile orașului. Înălțimea construcției este de 381 m, iar cea totală, incluzând antena, este de 443,2 m
NASA clasifică asteroidul ca un asteroid Apollo. Prin urmare, asteroizii care aparțin acestui grup, urmează o orbită foarte largă în cadrul Sistemului Solar.
Din fericire, oamenii de știință susțin că nu reprezintă un pericol pentru Terra.