- Abraham „Avi” Loeb este un fizician teoretic israeliano-american, expert în astrofizică și cosmologie.
- Avi Loeb prezintă teoria conform căreia o civilizaţie cu tehnologie cuantică gravitaţională avansată a reuşit să se ridice la rangul de civilizaţie de clasă A.
- Pentru profesorul de la Harvard, teoria este singura care poate unifica „noţiunea religioasă a unui creator cu noţiunea gravitaţiei cuantice”.
Suntem rezultatul unui experiment ştiinţific efectuat de o civilizaţie mult mai avansată? Universul nostru a fost creat într-un laborator? Sunt întrebări care îl preocupa pe şeful Departamentului de astronomie de la Universitatea Harvard.
Într-un articol publicat în revista Scientific American, Avi Loeb prezintă teoria conform căreia o civilizaţie cu tehnologie cuantică gravitaţională avansată a reuşit să se ridice la rangul de civilizaţie de clasă A şi să creeze universul nostru.
Clasificarea civilizaţiilor la scară cosmică face posibilă diferenţierea progresului tehnologic al acestora. Avi Loeb aminteşte că „suntem o civilizaţie tehnologică de nivel scăzut, clasificată în clasa C la scară cosmică, deoarece nu suntem în stare să recreăm nici măcar condiţiile de locuit ale planetei noastre când soarele va muri”.
Abraham Loeb consideră că specia noastră va retrograda
O civilizaţie de clasă A are capacitatea tehnologică de a recrea condiţiile cosmice care stau la originea existenţei sale şi, prin urmare, de a crea în laborator un univers, ca întreg.
Pentru profesorul de la Harvard, teoria este singura care poate unifica „noţiunea religioasă a unui creator cu noţiunea gravitaţiei cuantice”. Însă cea din urmă vine împotriva raţionamentului antropogen convenţional, care este acela că universul a fost selectat pentru ca noi să existăm.
Ideea unui univers creat în laborator de o civilizaţie de clasă A ne retrogradează la un statut de „civilizaţie care este cosmologic sterilă”, deoarece este incapabilă să recreeze condiţiile care au condus la existenţa sa.
Avi Loeb consideră că suntem departe de a progresa în clasificarea cosmică şi mai aproape de a retrograda la rangul D, deoarece tehnologiile noastre declanşează schimbări climatice care ne distrug habitatul natural.