Vine Inteligența Artificială și ne ia joburile? Business Insider a făcut un clasament al celor mai bine plătite joburi ale viitorului, unde va exista o creștere a cererii de forță de muncă

- Business Insider a făcut topul celor mai bune joburi în era A.I.
- Topul e făcut pe baza datelor Biroul de Statistică a Muncii din SUA.
- Topul ține cont de salarii și de necesarul de forță de muncă.
- Cea mai căutată meserie va fi cea de dezvoltator de software.
Vine Inteligența Artificială și ne ia joburile?
Da, dacă nu știi să te adaptezi noilor condiții de piață. Business Insider a făcut un clasament al celor mai bine plătite joburi ale viitorului, unde va exista chiar o creștere a cererii de forță de muncă.
Analiza a fost făcută pe baza datelor și previziunilor de la Biroul de Statistică a Muncii din America. Cea mai căutată, dar și bine plătită meserie a viitorului este cea de dezvoltator software.
Salariul anual aici va trece de 135.000 de dolari și există perspective pentru 270.000 de locuri de muncă.
Locul doi este ocupat de funcția de manager financiar, unde salariul trece de 160.000 de dolari anual, iar estimările arată un necesar de peste 128.000 de joburi.
Podiumul este încheiat de managerii de sisteme informatice, care pot încasa peste 170.000 de dolari anual, iar estimările sunt de puțin peste 100.000 de joburi necesare.
În clasament apar trei meserii care au legătură cu sănătatea. Explicația este că, pe viitor, populația va îmbătrâni și va avea nevoie de mai multe servicii medicale.
În plus, va fi nevoie de asistență pentru pacienții cu boli cronice, precum diabetul și obezitatea.