Work from home, oportunitate pentru hackeri. Numărul de atacuri cibernetice a crescut cu 150% față de 2019

Mulți dintre noi lucrăm de acasă din cauza pandemiei, iar acest lucru atrage un nou pericol.

Sebastian Ujică, corespondent Aleph News, îți oferă detalii despre atacurile cibernetice, care au atins cifre record în 2020: „A venit raportul firmei de securitate cibernetică Kaspersky. Și acesta ne spune următoarele: creșterea atacurilor cibernetice a fost cu 150% față de 2019. Principala țintă sunt companiile, majoritatea fiind nepregătite pentru a avea angajați care lucrează remote, de acasă. Vorbim de o medie de 106 atacuri pe zi. Vârful a fost pe 2 iulie cand au avut loc 323 de atacuri în 24 de ore.“

Cum te poți proteja de aceste atacuri

Vorbim practic despre două tipuri de atac cibernetic. Mai întâi cele asupra companiilor, menționate în raport. Kaspersky menționează câteva măsuri de protecție: angajarea unor specialiști care știu să răspundă la atacurile de tip Distributed Denial of Service. Apoi, e importantă validarea înțelegerilor cu terți, astfel încât căile de comunicare să fie clare. Nu în ultimul rând, există și soluții profesionale pentru a le combate.

Cel de-al doilea tip de atac cibernetic este cel care te vizează pe tine ca individ. E foarte important să eviți rețele de Wi-Fi publice. Să folosești parole dificil de spart. Și nu intra pe link-urile primite până nu ești 100% sigur de sursă. Poate fi și un mail de la soț sau soție. Până nu ai garanția că știe ce link ți-a trimis, nu intra pe el.

Exit mobile version