- Xiaomi a lansat în China trei noi telefoane: 12X, 12 și 12 Pro.
- Acestea sunt primele telefoane care vin cu procesorul Snapdragon 8 Gen 1.
- Xiaomi 12 Pro este flagship-ul și are un preț de 737 de dolari.
Xiaomi a lansat în China trei noi telefoane: 12X, 12 și 12 Pro. Xiaomi le-a luat-o înainte tuturor rivalilor. Tocmai a anunțat un smartphone de top, primul care vine cu cel mai avansat procesor creat vreodată. Xiaomi nu s-a oprit însă la un singur telefon, ci a prezentat trei.
12X și 12 sunt versiunile mai accesibile, însă toate cele trei device-uri vin cu procesor Snapdragon 8 Gen 1. Marea atracție este Xiaomi 12 Pro, un veritabil flagship în care compania din China își pune toate speranțele. Pe hârtie, telefonul este fără cusur.
„În ceea ce privește Xiaomi 12 Pro, este ceva mai mare decât Xiaomi 12 cu un ecran de 6.73 inch cu rezoluție 3.200×1.440, display AMOLED cu rată de refresh variabilă până la 120Hz, suport pentru 10-bit color și o luminozitate de până la 1.500 niți. Are o baterie de 4.600mAh și se încarcă rapid cu 120W”, a transmis Sami Luo, tech youtuber.
Xiaomi 12 Pro are trei camere masive pe spate de câte 50 de megapixeli. La lansare, șeful Xiaomi a comparat încontinuu performanțele noului telefon cu cele ale rivalului iPhone 13 Pro Max. Momentan, nu au apărut și recenzii care să arate de ce este în stare device-ul. Acestea sunt cele trei telefoane lansate de Xiaomi în China.
„În comparație cu iPhone 13 Pro Max, Xiaomi 12 Pro iese în evidență cu toate funcționalitățile. Iar prețul: 55.100 yuan (aproximativ 737$)”, a declarat Lei Jun, CEO Xiaomi.