• Zoom, aplicația de videoconferință, a anunțat datele financiare pentru 2020
  • Zoom a avut o creștere spectaculoasă în ultimele 3 luni din 2020, de 370%
  • Analiștii se așteaptă ca Zoom să se extindă anul acesta

Zoom a crescut într-un an cât alții în zece și nu e deloc poveste. O arată raportul financiar publicat acum, iar șeful companiei se așteaptă ca oamenii să continuă să muncească de acasă și să folosească Zoom și în anii care vor veni.

Dacă prin ianuarie 2020 doar câteva milioane de oameni foloseau Zoom, pandemia ne-a forțat pe toți să îmbrățișăm platforma de video-conferință. Și se vede pe cifre Creșterea vânzărilor în 2020 a fost de 326% față de 2019 până la 2.6 miliarde de dolari. Iar predicția pentru 2021 este că vor ajunge la 3.7 miliarde de dolari.

Similară a fost creșterea și în ultimul trimestru, de 370%. Iar capitolul care cu siguranță îi încântă cel mai mult pe investitori, profitul, a crescut de la 21.7 milioane de dolari în 2019 la 671.5 milioane anul trecut.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Fondatorul companiei, Eric Yuan, a vorbit despre despre ce urmează pentru companie când a fost anunțat raportul. Iar predicția cu creșterea de anul acesta a făcut și ca Zoom să aibă un salt de 6 procente la Bursa din New York.

Yuan se așteaptă ca oamenii să folosească în continuare Zoom chiar dacă din ce în ce mai multe persoane se imunizează și pot reveni la birouri. Pe de altă parte, Zoom caută să se dezvolte în zone adiacente precum servicii de telefonie prin cloud sau platforme pentru evenimente. Așadar, compania nu se mulțumește după ce a ajuns la acest nivel, ci vrea să se extindă fie prin creștere organică, fie prin achiziții.