alephnews Vezi versiunea web

Bucureştiul, o destinaţie preoponderent de business, începe să atragă tot mai mulţi turişti de pe segmentul leisure

Diaconu Miruna · 18 aug. 2025, 02:01

Bucureştiul, o destinaţie preoponderent de business, începe să atragă tot mai mulţi turişti de pe segmentul leisure

Bucureştiul, susţinut în principal de turismul de business, începe să devină o destinaţie pentru vacanţele leisure, turiştii străini încep să vadă Capitala ca pe o destinaţie de city-break, scrie Ziarul Financiar.

Pe lângă tot mai multe conexiuni aeriene, la creşterea turismului de business contribuie şi croazierele pe Dunăre, a căror punct final este Bucureştiul. „Deşi secto­rul corpo­rativ conti­nuă să fie lider, turismul de agre­ment este în creştere, susţinut de croazierele pe Dunăre. Nivelurile de ocupare din acest segment au crescut constant în ultimul deceniu, ajun­gând la valori de aproximativ 70% în anii anteriori pandemiei“, se arată într-un raport al HVS, o companie globală de consultanţă în zona de ospitalitate.

Mai multe companii organizează croaziere pe Dunăre şi au inclus în itinerariul lor şi România, implicit Bucureştiul. Ca­pi­tala a avut circa 1 milion de turişti străini în 2024, potrivit datelor INS.