alephnews Vezi versiunea web

Cât costă luxul pe Riviera Franceză? La un beach club exclusivist, angajații îndepărtează chiar și nisipul de pe picioarele clienților

Ceaicovschi Tamara · 22 aug. 2026, 17:26

Cât costă luxul pe Riviera Franceză? La un beach club exclusivist, angajații îndepărtează chiar și nisipul de pe picioarele clienților

Până unde poate merge luxul pe Riviera Franceză? O filmare realizată într-un club de plajă exclusivist de pe Coasta de Azur a devenit virală pentru o scenă mai puțin întâlnită: clienții se relaxează pe șezlonguri, în timp ce angajații le îndepărtează nisipul de pe picioare.

Prețul unui astfel de serviciu poate ajunge la 220 de euro pentru o zi.

Imaginile au stârnit imediat dezbateri pe rețelele sociale. Unii le consideră un exemplu al exceselor luxului, în timp ce alții spun că este pur și simplu un serviciu inclus într-o experiență premium.

Prețurile nu sunt însă neobișnuite pentru litoralul exclusivist din Saint-Tropez. Multe beach club-uri din zonă cer peste 200 de euro pe zi pentru un pat de plajă, în funcție de locație și sezon.

Așa că, ce alegi? Dai 200 de euro sau te scuturi singur… de nisip?