- Din 15 iunie, Grecia îşi deschide frontierele pentru turiştii români
- Nu ai nevoie de adeverinţă medicală şi nici nu stai în carantină, spune ambasadorul Greciei
- Preţurile vor fi mai mici decât în alţi ani
Dacă visezi cu ochii deschişi la momentul în care poţi pleca în vacanţă în Grecia, am o veste bună pentru tine. Din 15 iunie, plajele, terasele şi restaurantele cu vedere la mare te aşteaptă. Stai fără grijă. Trebuie să știi că nu ai nevoie de adeverinţă medicală, nu stai în carantină, dar să te aştepţi totuși la teste pentru coronavirus, dacă mergi cu avionul.
Advertisment
Uite ce spuneSofia Grammata, ambasadorul Greciei la Bucureşti: „Vom face o testare eşantionată. În cazul României, care are un profil epidemiologic asemănător cu al Greciei, vom face puţine teste“.
Tot pe 15 iunie se deschid şi localurile care te servesc în interior. Să nu te aştepţi însă ca totul să fie ca în anii trecuţi. Doar 30 la sută din capacitate va fi ocupată, hotelurile sunt obligate să aibă un medic de gardă, iar plajele trebuie să aplice măsuri de distanţare: „Şezlongurile sunt aşezate la 1,5 metri unul de celălalt, iar grupurile mai mari trebuie să stea la cel puţin şase metri unul de celălalt. Prosoapele vor fi schimbate după fiecare client“.
Recomandări
Poate te întrebi cât de sigură e situaţia. Îţi spun că în ultimele şase zile, au fost doar 42 de cazuri de coronavirus în Grecia. „Se pare că ventilarea naturală, spre deosebire de folosirea aerului condiţionat, are un rol foarte important. A contat şi faptul că noi preferăm activităţile în aer liber, nu pe cele în interior, chiar şi în lunile de iarnă“, a mai spus Sofia Grammata.
- Noua lege a Guvernului vietnamez privind accesarea rețelelor de socializare a adus multe critici. Utilizatorii sunt nevoiți să-și confirme identitatea
- 28 de persoane, inclusiv copii, au fost ucise în urma bombardamentelor israeliene din Gaza. Un atac devastator a avut loc asupra unei școli care adăpostea familii strămutate
- Ion Cristoiu: De ce de abia acum îl citesc pe Lenin de-adevăratelea
- Franța organizează o zi de doliu național în urma distrugerilor cauzate de ciclonul Chido. Macron a solicitat comemorarea în timpul vizitei sale pe insula Mayotte
- Donald Trump amenință că va încerca să recâștige controlul asupra Canalului Panama. Președintele acuză de impunerea taxelor excesive navelor americane
Partenerii noștri