• Distincția a fost obținută în funcție de ceea ce a ales publicul, dar și după jurizarea echipelor de experți spa.
  • În concurs, criteriile cele mai importante erau reputația, comunitatea, feedbak-ul publicului.
  • Covasna ocupă locul I, fiind urmată de Balvanyos Resort.

Judeţul Covasna a câştigat premiul pentru „Cea mai bună destinaţie spa din România 2021/Best spa destination 2021” în cadrul galei de decernare a premiilor Termalia 2021, evenimentul de referinţă al industriei spa şi de turism medical din România.

„Premiul a fost înmânat echipei Visit Covasna, dar consider că acesta este o recunoaştere în primul rând a eforturilor depuse de operatorii privaţi din acest domeniu din judeţul nostru. O încununare care reafirmă că performanţa, reputaţia, nivelul de excelenţă al serviciilor spa, experienţa remarcabilă şi sustenabilă trăită de către oaspeţi sunt preocupări constante în aceste locaţii. În acelaşi timp trebuie să recunoaştem că acest premiu reprezintă un bun început al procesului de transformare al întregii industrii de profil din judeţ, un capital de încredere acordat în avans întregului judeţ, de către piaţa spa şi specialiştii din acest domeniu. Cu toate că există deja modele remarcabile de bune practici în judeţul Covasna, procesul de transformare de la serviciile clasice de balneologie la servicii wellness şi medical-spa, bazate pe aşteptările şi necesităţile omului modern, în care prevenţia prevalează faţă de tratamentul bolilor şi toate acestea oferite la standarde de calitate ireproşabile, va fi unul de lungă durată”, a subliniat Godra Árpád, directorul Asociaţiei pentru Dezvoltarea Turismului în Judeţul Covasna.

Locul de întâlnire dintre experţi, furnizori de spa şi facilitatori de turism medical, Termalia este un eveniment ce se bucură şi de recunoaştere mondială, aflându-se sub înaltul patronaj al World Spa Organization. Înfiinţată în 2017, Termalia este evenimentul luxury unde trofeul câştigat este simbolul suprem al performanţei şi al recunoaşterii reputaţiei în această industrie. Astfel, la ediţia a 4-a Termalia Awards s-au reunit experţi, leaderi de opinii-cheie, furnizori de produse, proprietari de spa-hoteluri, med-spa-uri, clinici, institute balneare şi operatori de turism medical.

Recomandări

SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE
UNDE MERGI LA BRUNCH
REVOLUȚIA AJUNGE ÎN CAPITALĂ

Cu un climat de depresiune intramontană, adăpostit de curenţi şi vânturi puternice, datorită culmii împădurite din împrejurimi, cu aer puternic ozonat bogat în aerosoli răşinoşi şi ioni negativi, Covasna este staţiunea balneoclimaterică (permanentă) a mofetelor şi a apelor minerale. De altfel, oraşul Covasna este numit şi „staţiunea mofetelor şi a celor 1000 de izvoare de apă minerală”.

Premiul obţinut de Ţinutul Covasnei la Gala Termalia Awards, „Cea mai bună destinaţie spa din România 2021/Best spa destination 2021”, reprezintă aprecierea oaspeţilor pentru factorii curativi naturali, atât pentru varietatea de surse de ape minerale şi numeroasele mofete (emanaţii de CO2), cât şi pentru cadrul natural pitoresc, ideal pentru un sejur de relaxare şi refacere.

Şi ca o reconfirmare a premiului obţinut de către judeţul Covasna, la Gala Termalia Awards 2021 au fost acordate alte trei premii:

•       Best Spa Experience / Cea mai bună experienţă spa 2021 – Balvanyos Resort;

•       Best Signature Treatment / Cel mai bun tratament semnătură 2021 – Balvanyos Resort;

•       Best Spa Mansion 2021 / Cel mai bun conac spa 2021 – Castle Hotel Daniel.