Cum le vorbim copiilor despre muzee? Ana Rubeli: „Primul pas este exemplul personal”


Avem o țară minunată, iar frumusețea ei nu este dată doar de natură sau peisajele care-ți taie răsuflarea, ci și de arhitectura clădirilor, de istoria sau povestea unor construcții. Ana Rubeli este unul dintre oamenii care promovează România cu ajutorul storytelling-ului cultural.

Cum le vorbim copiilor despre muzee

Ana Rubeli: „Cred că primul pas pentru a-i atrage pe copii este de exemplul personal. Să-i ducem pe cei mici la muzee. Să le arătăm cu entuziasm lucrurile pe care le vedem și îi putem face să fie cuceriți și ei în felul acesta de frumusețile pe care țara noastră le are.”

„Mediul online este un punct de atracție. Este doar o ancoră sau poate fi un punct de facilitare în momentul în care distanța fizică ne împiedică să ajungem acolo. Însă după ce vedem în mediul online, practic, dacă avem suficientă putere de convingere printr-o prezentare atractivă pe limba lor, îi aducem fizic acolo.”

Exit mobile version