• Mâncarea tradițională, gătită după rețetele bunicilor, e cea mai gustoasă
  • Turiștii sunt atrași de peisajele frumoase, dar și de liniștea de aici
  • Mihai și Simona merg aproape săptămânal la Stâna lui Aidan, pentru că vor să se relaxeze
  • Aidan Andon: Toată esența de aici e legată de perioada când noi eram copii
  • Poți ajunge de la cer pe pământ în câteva minute, cu un salt cu parașuta
  • Ema, parașutist sportiv: Saltul cu parașuta e cel mai puternic antidepresiv

Te invit acasă la mama noastră Pământ, la țară. Aici, Pământul te îmbrățișează și te face să te simți ocrotit, așa cum o numai o mamă știe să își aline copilul. Pământul îți dă tot ce ai nevoie – liniște, aer curat și rece de munte, o briză caldă la malul mării, roșii coapte direct din grădină și vin din via care a crescut odată cu tine. Iar dacă stai în oraș, țara e la câteva minute distanță.

La doar 20 de km de Cluj, mai exact în Ciurila, la Stâna lui Aidan, te simți ca în vacanță la bunici. Casa cu prispă, rustic recondiționată, este transformată într-un restaurant, dar să știi că are aceeași căldură de odinioară. Și cum nu există stână fără animale, dacă ajungi aici găsești o mică fermă: de la oi, iezi și capre, până la găini, gâște, ponei și câini ciobănești. Culmea, toate stau împreună și par să se înțeleagă de minune. Minune este și măncarea servită. Majoritatea produselor sunt făcute la stână. Nu lipsește mămăliga cu brânză și nici țuica cu aromă puternică de fruct. E de venit aici ca să retrăiești amintiri și să te încarci cu liniștea pe care o găsești la țară, unde ești mai aproape de mama noastră, Pământ.

Mihai și Simona se întorc aproape săptămânal la Stâna lui Aidan, pentru relaxare și mâncare ca la mama acasă, iar aerul proaspăt e numai bun și pentru Elena, fetița lor de doar doi ani.

„Ne aduce aminte de copilărie, când mergeam la țară la bunici și vrem acum în perioada asta în care suntem înconjurați de betoane să se bucure și fetița de sentimentul ăsta“, spune Mihai Ciornei, client.

Recomandări

SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE
UNDE MERGI LA BRUNCH
REVOLUȚIA AJUNGE ÎN CAPITALĂ

„Vreau și fetița mea să se simtă acasă. Să fie atmosfera aia de la bunica, în aer liber, miros de mâncare de casă, cu animale, cu tot ce înseamnă viața asta de la țară, mirosul ăsta de pământ proaspăt lucrat“, mărturisește și Simona Ciornei.

Pentru Aidan, însă, stâna e noul lui birou. Și-a dorit o viață departe de aglomerație și zgomot, iar planul lui este să reînvie satul românesc și să îi dea culoarea de-altădată.

„Noi ne-am dorit foarte mult să ne schimbăm puțin viața. Obișnuiți la București cu viața la bloc constrânși de oameni, de mediu, și am vrut mult natură. Acum Dumnezeu ne-a dat și natură, animale, responsabilități, ne-a dat de toate. Toată esența de aici e legată de perioada când noi eram copii. Săptămâna asta încercăm să facem o mâncare de prune pe care o făcea bunica mea acum 40 de ani. Oamenii când vin aici, pur și simplu se relaxează“, spune Aidan Andon, proprietar Stâna lui Aidan.

Poți să-ți muți și tu biroul la țară. În brațele naturii, la mama noastră a tuturor, Pământul. Și nu îți închipui că la țară înseamnă doar la sapă sau la cules de mere. Pe cerul de deasupra lanurilor de grâu se întâmplă lucruri extraordionare.

Parașutismul, „cel mai puternic antidepresiv“

Icar străbate cerul de deasupra noastră, iar de acolo, de sus, mama Pământ pare mică. De jos, în schimb, biroul dintre nori pare o joacă. Oare așa o fi?

Ești tu cu tine și aerul. Cum se vede de sus lumea, se vede puțin altfel: nu ești atât de sus ca într-un avion de linie, la 10 mii de metri, dar nu ești nici pe un bloc, să spunem, la 30 de metri, să vezi toate detaliile. Pe măsură ce te apropii de Pământ, începi să distingi mai bine detaliile și toate lucrurile astea“, spune Dragoș Boeru, instructor de parașutism.

„Efectiv, când sari cu parașuta e ca atunci când scoți mâna pe geam și mergi cu mașina tare și te împinge curentul. Te scoate foarte mult din zona de confort, dar într-un sens foarte bun: e cel mai puternic antidepresiv. Când sari, nu mai ai nicio treabă cu tot ce se întâmplă în viața ta: situații la muncă, rapoarte de dat, targeturi de atins, drame în dragoste, certuri cu prietenii, nimic nu mai contează“, spune Ema, parașutist de performanță.

Știi senzația pe care o ai când apeși accelerația pe autostradă. Dar îți poți imagina cum te apropii de pământ cu o viteză de peste 200 km/h, fără să ai vreo pedală? Pâmântul e plin de adrenalină și senzații tari. Dar tot el e cel care te liniștește și îți dă energie creatoare.