• Apariția și răspândirea variantei Omicron au determinat multe țări să aprobe restricții suplimentare pentru călătorii.
  • Grecia permite accesul în țară în baza unui test rapid antigen valabil 24 de ore sau a unui test PCR negativ.
  • Spania, Italia și Suedia trec, de sâmbătă noapte, pe lista roșie a statelor cu risc epidemiologic ridicat pentru România.

Tot mai multe țări europene impun măsuri suplimentare la intrarea în țară în perioada sărbătorilor, inclusiv persoanelor vaccinate.

Măsurile vin în contextul în care Europa se confruntă cu un nou val al pandemiei de COVID-19, marcat de o răspândire rapidă a variantei Omicron, și sunt menite să întârzie răspândirea noii tulpini.

Pentru a intra în Grecia, călătorii trebuie să prezinte un rezultat negativ al unui test antigen efectuat cu cel mult 24 de ore înainte de sosire sau al unui test PCR nu mai vechi de 72 de ore, chiar dacă sunt vaccinați. Măsura va fi valabilă până pe 31 ianuarie 2022.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Tot până la finalul lunii ianuarie a anului viitor, Italia impune tuturor celor care intră în țară prezentarea unui test antigen efectuat cu cel mult 24 de ore înainte sau a unui test PCR făcut cu maximum 48 de ore înainte de călătorie. În plus, persoanele nevaccinate vor intra în carantină, pentru cinci zile.

Cum călătorești în Europa

Regulile sunt ceva mai permisive la intrarea în Spania. Accesul e permisul persoanelor care au finalizat schema de vaccinare, celor care s-au recuperat după boală și celor care prezintă un rezultat negativ al unui test PCR nu mai vechi de 72 de ore sau a unui test antigen nu mai vechi de 48 de ore.

Persoanele vaccinate care călătoresc în Regatul Unit trebuie să prezinte rezultatul negativ al unui test PCR efectuat cu cel mult 48 de ore înainte de intrarea în țară. În plus, acestea trebuie să prezinte dovada achiziționării unui test PCR care va fi efectuat în cel mult două zile de la intrarea pe teritoriul britanic. Până la primirea rezultatului, călătorii trebuie să se izoleze, iar în cazul unui rezultat pozitiv, aceștia vor trebui să se izoleze pentru zece zile. În schimb, persoanele nevaccinate vor trebui să se izoleze pentru zece zile, pe lângă obligația prezentării mai multor teste negative, inclusiv în ziua a doua și a opta de la sosirea pe teritoriul britanic.

Cei care călătoresc în această perioadă trebuie să fie atenție și la întoarcerea în țară. Chiar astăzi, CNSU a decis să actualizeze lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat. De sâmbătă noapte, Spania, Italia și Suedia vor trece pe lista roșie, astfel că persoanele nevaccinate care se întorc din aceste țări vor intra în carantină. Fie zece zile, dacă vor prezenta un test PCR nu mai vechi de 72 de ore, fie 14 zile, în lipsa acestui test.