- Grecia a redeschis granițele pentru turiști, însă puțini și-au rezervat vacanțe
- Turismul reprezintă o cincime din PIB-ul Greciei
- În 2020, doar 7,4 milioane de turiști au vizitat Grecia, față de 31,3 milioane în 2019
Grecia a redeschis luni granițele pentru turiști, cu puține rezervări însă. Țara speră la un sezon mai bun pentru a compensa pierderile din 2020, relatează Reuters. Pe insula Rodos, unde vin cei mai mulți turiști străini, hotelierii spală, lustruiesc și vopsesc în așteptarea unui an care i-ar putea scoate din criză.
„Pregătim hotelul pentru a începe imediat ce guvernul ne dă undă verde”, a declarat George Tselios, directorul general al Hotelului Sun Beach, ai cărui clienți sunt din Scandinavia, Germania, Austria și Marea Britanie.
Grecia se va deschide oficial pe 14 mai, dar începând de luni, turiștii din Uniunea Europeană, Statele Unite, Marea Britanie, Serbia, Israel și Emiratele Arabe Unite nu vor fi nevoiți să stea în carantină dacă sunt vaccinați sau prezintă un test negativ.
Turismul reprezintă o cincime din PIB-ul țării și generează unul din cinci locuri de muncă. Într-un an normal, Rodos ar fi avut plajele deja amenajate pentru un nou sezon care începe în martie și ține până în octombrie. La mijlocul lunii aprilie seamănă cu un oraș fantomă.
Multe dintre resorturi, magazine, taverne și restaurante sunt închise încă din 2020, când doar 7,4 milioane de turiști au vizitat Grecia. Este cea mai mică cifră înregistrată de țara elenă de-a lungul celor zece ani de când se află în criză. În anul 2019 atingea recordul de 31,3 milioane de turiști.
„Majoritatea celor din industria turismului consideră că țara nu poate supraviețui unei alte crize”, a declarat Konstantinos Taraslias, viceprimarul responsabil cu turismul pe insulă. Aproape 600.000 de turiști au vizitat Rodos anul trecut, în scădere față de 2,3 milioane în 2019. Puțin peste jumătate din cele 650 de hoteluri de pe insulă au fost deschise, a declarat asociația hotelierilor.
Guvernul elen spune că se află într-o poziție mult mai bună în această vară datorită testării, hotelurilor care oferă spații pentru carantină și a planurilor de vaccinare a insulelor și a lucrătorilor din turism.
„Însă rezervările sunt puține și multe pentru lunile august până în octombrie”, a declarat președintele hotelierilor din Rodos, Manolis Markopoulos, prognozând un an cu rezervări last-minute.
„Putem înțelege, pentru că oaspeții doresc să fie siguri că vor putea zbura”, a spus el. „Dar asta nu înseamnă că nu vom primi rezervări și mai târziu.”