• Cu ani înainte, în 2017, Johnny Ward devenise primul irlandez care a vizitat fiecare țară din lume.
  • La începutul lui ianuarie 2024, se luptase prin zăpadă și gheață pentru a ajunge la vârful Masivul Vinson, cel mai înalt vârf al Antarcticii.
  • Paul Johnson vrea să doboare recordul mondial de cros alergând din L.A la N.Y în 40 de zile.


După ce a vizitat fiecare colț al Pământului și a ajuns la începutul anului la Polul Sud, unde a cucerit vârful Vision, cel mai înalt vârf al Antarticii, irlandezul Johnny Ward vrea să revendice o premieră mondială: Grand Slam-ul Ultimate Explorer.

Grand Slam-ul Ultimate Explorer presupune atingerea celui mai înalt vârf de pe fiecare continent și vizitarea atât a Polului Nord, cât și a Polului Sud, pe lângă vizitarea fiecărei țări. Lucru pe care l-a făcut Ward într-un deceniu din viață, între 2007 și 2017. A vizitat cele 193 de națiuni recunoscute de ONU, plus Vaticanul, teritoriile palestiniene, Taiwan și Kosovo. „Odată ce am ajuns aproape de 100 de țări, mi-am propus să fiu prima persoană irlandeză care a vizitat fiecare țară și, în acel stadiu, una dintre cele mai tinere care a finalizat-o”, susține Johnny Ward. Deja unul dintre cei aproximativ 250 de oameni care au vizitat fiecare țară din lume, Ward și-a pus ochii pe o altă realizare incredibilă, The Explorer’s Grand Slam . Aventurierii trebuie să viziteze atât Polul Nord, cât și Polul Sud și să urce pe cel mai înalt vârf de pe toate cele șapte continente – inclusiv Muntele Everest, Muntele Denali și Muntele Kilimanjaro – o performanță pe care se crede că doar în jur de 70 de oameni au realizat-o vreodată. A lansat One Step 4 Ward , un blog de călătorii de mare succes, care l-a transformat într-un milionar.

În următoarele 40 de zile, ofițerul de război în vârstă de 28 de ani încearcă o cursă nebună din Los Angeles până în New York pentru a doborî recordul mondial de alergare cros. Mai ales că pentru el este o formă de a nu se mai gândi la probleme zilnice, alergatul este ca o meditație, o șansă de a se relaxa și de a reflecta. El urmărește, de asemenea, să conștientizeze problemele de sănătate mintală militară și să strângă fonduri de 1 milion de dolari pentru organizația de serviciu veteran Team Red, White and Blue . El trebuie să alerge 112 km pe zi pentru a reuși acest record.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Citește și