alephnews Vezi versiunea web

Napoli se pregătește să depășească pragul de 13 milioane de turiști în 2025

Rus Ana Maria · 2 dec. 2025, 14:45

Napoli se pregătește să depășească pragul de 13 milioane de turiști în 2025

Au venit, au mâncat, au plecat. Și napolitanii se plâng de turiști, dar nu că-s prea mulți, ci că nu mai vine nimeni să admire orașul și să-i înțeleagă cultura.

Autoritățile propun o taxă de 5 euro pentru a proteja centrul

Toți aleargă după pizza, Aperol spritz și limoncello. Magazinele tradiționale au fost înlocuite cu chioșcuri care vând tricouri, fulare sau băuturi energizante cu Maradona. „Un fotbalist care a jucat la Napoli nu reprezintă toată cultura orașului„, spun asociațiile care luptă pentru drepturile localnicilor.

E ca la Disney – centrul orașului a devenit ca un parc tematic – avertizează experții în supraturism. Asta atrage turiștii, dar nu mai lasă spațiu localnicilor. Nici măcar pentru a locui.

Prețul chiriilor a crescut cu 40% în ultimii 10 ani, din cauza celor aproape 13 milioane de turiști care vin anual în Napoli. Iar asta îi face vulnerabili în special pe cei care locuiesc în centru, din cauza proprietarilor care preferă mai mult să închirieze pe termen scurt.