• Începând cu acest weekend, românii au început să rezerve vacanţe last minute pe litoral.
  • „Am constatat o creştere puternică a traficului pe site-ul nostru în minutele imediat următoare anunţului preşedintelui”, spune directorul general al Litoralulromanesc.ro.
  • O cameră la un hotel din Mamaia pleacă de la 113 lei pe noapte.

De la 1 iunie vei putea sta la terasă ori vei putea merge chiar la plajă. Desigur, în limita respectării unor reguli de distanţare socială. 

După anunţul redeschiderii, românii s-au orientat rapid către reprezentanţii agenţiilor de turism şi către site-urile de specialitate. Potrivit lui Ionuţ Nedea, director general al Litoralulromanesc.ro, o creştere importantă a interesului pentru sejururile last minute ori pentru rezervări în lunile iulie, august şi septembrie a fost observată. 

„În ceea ce ne priveşte, având în vedere că operăm online, e foarte uşor să monitorizăm reacţia imediată a turiştilor. Astfel, am constatat o creştere puternică a traficului pe site-ul nostru în minutele imediat următoare anunţului preşedintelui. După anunţ, au început să curgă rezervările, iar acest ritm s-a păstrat toată ziua de ieri şi a continuat şi astăzi”, a spus Ionuţ Nedea. 

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Astfel, numărul rezervărilor făcute în a doua jumătate a zilei de joi a fost de trei ori mai mare decât în zilele anterioare. Pe de altă parte, oameni care se aflau în legătură cu agenţia de turism pentru anularea vacanţelor au sunat pentru a anunţa că au revenit asupra deciziei. „Ne aşteptăm ca tendinţa de creştere să se accentueze în următoarele săptămâni şi după 15 iunie să revenim la nivelul de anul trecut. Chiar dacă va exista o presiune în ceea ce priveşte cererea, tarifele nu vor fi majorate, o garanţie pe care o putem oferi turiştilor care-şi achiziţionează pachetele prin intermediul agenţiei”, a mai spus Ionuţ Nedea.

CÂT COSTĂ O CAMERĂ DE HOTEL LA MAMAIA

În acest moment, preţurile unei camere de hotel la Mamaia pleacă de la 113 lei.

Vorbim despre un hotel de 2 stele în acest caz. 

Cameră hotel 2 stele – 113 lei pe noapte

Cameră hotel 3 stele – 115 lei pe noapte

Cameră hotel 4 stele – 212 lei pe noapte

 În alte staţiuni, preţurile pleacă de la 81 lei pentru o cameră la un hotel de 2 stele.